Guvernul analizează posibilitatea ca Romgaz să preia întreaga participație de la Exxon din Marea Neagră. Polonezii de la PGNiG s-au retras

Guvernul analizează posibilitatea ca Romgaz să preia întreaga participație de la Exxon din Marea Neagră. Polonezii de la PGNiG s-au retras
scris 30 oct 2020

 

Compania de stat Romgaz ar putea ajunge să achiziționeze toată participația deținută de americanii de la Exxon în proiectul din Marea Neagră.

Astfel, Romgaz ar urma să exploateze gazele aflate la mare adâncime, în perimetrul Neptun, alături de OMV Petrom care deține cealaltă jumătate din participații. "Guvernul evaluează un scenariu prin care Romgaz să preia întreaga participație a Exxon, să vină cu 50% în acest consorțiu, 50% este la Petrom, și împreună să scoată acele gaze din Marea Neagră", a declarat ministrul Economiei, Virgil Popescu, pentru EM360.

Urmărește-ne și pe Google News
PKN Orlen, cea mai mare rafinărie din Polonia, analizează o extindere în România. Polonia pregătește un grup energetic care să concureze pe piețele internaționale CITEȘTE ȘI PKN Orlen, cea mai mare rafinărie din Polonia, analizează o extindere în România. Polonia pregătește un grup energetic care să concureze pe piețele internaționale
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Acesta a spus că polonezii de la PGNiG, gigantul polonez petrolier de stat, s-au retras din consorțiul format cu Romgaz și OMV Petrom pentru preluarea participației de la Exxon, scrie Hotnews.ro.

Exxon și manifestat intenția de a-și vinde participația sa de 50% din proiectul Neptun din Marea Neagră. Ar fi intersate mai multe companii de participația de 50% pe care Exxon Mobil o deține în proiectul Neptun de explorare și exploatare a gazelor din Marea Neagră, alături de OMV Petrom. Pe de-o parte se formase consorțiul compus din compania românească Romgaz, Compania națională de gaze naturale din Polonia, PGNiG, și OMV Petrom care are drept de preemțiune. Dar, așa cum a spus ministrul, din acest consorțiu s-au retras polonezii. Pe de altă parte ar fi și compania rusească Lukoil.

Deciziile de investiție în Marea Neagră au întârziat foarte mult din cauza legislației nefavorabile companiilor care dețin licențele. OMV Petrom, care deține licență pentru perimetrul Neptun, alături de americanii de la Exxon, amână de la an la an decizia de investiții. Companiile solicită modificarea Legii Offshore, însă lipsește voința politică. Actualul Guvern spune că vrea modificare prin Parlament, însă doar când va exista consens politic.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul energiei
romgaz
neptun deep