Companiile Rețele Electrice, preluate anul trecut de compania energetică greacă PPC de la grupul italian Enel, lansează modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice din orașul Geoagiu și alte nouă localități adiacente din județul Hunedoara, lucrările urmând să fie atribuite prin licitație publică.
Compania Rețele Electrice Muntenia, parte a grupului PPC în România, a lansat, prin intermediul sistemului informatic de achiziții publice, procedura de achiziție de lucrări în valoare de 45,8 milioane de lei, beneficiarul fiind operatorul Rețele Electrice Banat.
Proiectul vizează modernizarea rețelelor electrice de medie și joasă tensiune din Geoagiu, Geoagiu Băi, Aurel Vlaicu, Bozeș, Cigmău, Homorod, Mermezeu-Văleni, Renghet, Poienari și Văleni. În total vor fi modernizați 37 km de rețele de medie tensiune și 86 km de rețele de joasă tensiune.
Totodată, vor fi modernizate 18 de posturi de transformare, respectiv 1.700 de branșamente electrice.