GRAFIC Kazahstanul a urcat pe podiumul principalilor furnizori de țiței ai Europei, înlocuind parțial petrolul rusesc. O parte - prelucrat la Petromidia și Petrobrazi

GRAFIC Kazahstanul a urcat pe podiumul principalilor furnizori de țiței ai Europei, înlocuind parțial petrolul rusesc. O parte - prelucrat la Petromidia și Petrobrazi
scris 25 mar 2024

Kazahstanul a urcat pe podiumul principalilor exportatori de petrol în Uniunea Europeană (UE) în ultimul trimestru al anului trecut, potrivit datelor Eurostat, care confirmă o analiză a Profit.ro, potrivit căreia statul asiatic a fost una dintre principalele surse de furnizare care au înlocuit țițeiul rusesc pe piața europeană, alături de SUA și Norvegia.

De ce este important Principala sursă de import de țiței kazah a României, dar și a altor state europene, terminalul Caspian Pipeline Consortium (CPC) din Novorosisk (Rusia) a fost în repetate rânduri indisponibilă parțial în trecut, în special de la declanșarea conflictului din Ucraina.

Urmărește-ne și pe Google News

Mai este interesant Compania de stat kazahă KazMunayGaz este principalul acționar al celei mai mari rafinării din România, Petromidia, (cu o capacitate de 5,9 milioane de tone pe an, 46,3% din capacitatea totală de procesare a României) și care se alimentează preponderent cu petrol exportat prin terminalul CPC. În plus, și principala rafinărie concurentă a Petromidia, Petrobrazi, operată de OMV Petrom, care importă o treime din țițeiul rafinat, folosește predominant țiței de import kazah și azer. Potrivit Rompetrol, țițeiul din Kazahstan reprezintă aproximativ 37% din totalul consumului de țiței al tuturor rafinăriilor din România.

FOTO Rețele Electrice Muntenia a finalizat modernizarea Stației Electrice Nord, cea mai mare din sistemul de distribuție din România, în urma unor investiții de 70 de milioane de lei CITEȘTE ȘI FOTO Rețele Electrice Muntenia a finalizat modernizarea Stației Electrice Nord, cea mai mare din sistemul de distribuție din România, în urma unor investiții de 70 de milioane de lei

“În prezent, majoritatea țițeiului importat de OMV Petrom provine din Azerbaidjan și Kazahstan. Cumpărăm și ceva gaz, de exemplu contractul semnat cu Botas (compania de stat din Turcia), însă ne asigurăm că obținem certificatele de origine care să autentifice că nu este de proveniență rusească. Și, de asemenea, solicităm certificate de origine și în cazul produselor petroliere, pentru că achiziționăm și astfel de produse din Europa și Asia”, a declarat recent CEO-ul OMV Petrom, Christina Verchere, într-un inerviu acordat Profit.ro.

GRAFIC Kazahstanul a urcat pe podiumul principalilor furnizori de țiței ai Europei, înlocuind parțial petrolul rusesc. O parte - prelucrat la Petromidia și Petrobrazi

Kazahstanul a avut în ultimul trimestru al anului trecut o cotă valorică de 9,2% și una volumetrică de 9,1% din totalul importurilor de țiței ale UE, ocupând poziția a treia, după SUA (cu 17%, respectiv 16,3%) și Norvegia (cu 13,1%, respectiv 13%), potrivit datelor Eurostat.

CONFIRMARE Radu Dimofte pregătește două turnuri de câte 11 etaje CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Radu Dimofte pregătește două turnuri de câte 11 etaje

Comparativ, în ultimul trimestru al anului 2022, Kazahstanul ocupa poziția a cincea, cu o cotă valorică de 7,7% (și una volumetrică de 7,4%), aceeași cu a Libiei (cotă volumetrică de 7,3%), inferioară însă celei a Arabiei Saudite (8,5% valorică, 8,3% volumetrică) și a Rusiei (10,2% valorică, 13,2% volumetrică).

În ultimul trimestru al anului trecut, cotele Rusiei au scăzut dramatic, la 3,5% - cea valorică și la 4% - cea volumetrică, ca urmare a faptului că numai rafinăria Burgas a Lukoil din Bulgaria și MOL au mai putut importa țiței rusesc.

FOTO Revolut lansează și în România servicii de telefonie. Cum va funcționa CITEȘTE ȘI FOTO Revolut lansează și în România servicii de telefonie. Cum va funcționa

Europa a trecut relativ confortabil peste potențialul pericol al unei penurii de carburanți în urma interzicerii importului de țiței și produse petroliere rusești și ca urmare a majorării exporturilor de petrol kazah efectuate de KMG, principalul acționar al Rompetrol Rafinare. O parte din acesta a fost prelucrat la Petromidia, însă cantități mai mici au ajuns și la Petrobrazi, concurenții de la OMV Petrom înlocuind materia primă rusească în special cu țiței azer și kazah

Pe lângă creșterea importurilor de produse petroliere din state non-UE, precum Turcia și India, rafinăriile europene, în special cele din Europa Centrală și de Sud-Est, printre care și cele românești, au procesat din ce în ce mai mult țiței kazah.

În 2023, exporturile de materie primă efectuate prin terminalul Caspian Pipeline Consortium (CPC) din portul rusesc Novorosisk s-au majorat cu ​​8% comparativ cu cele din 2022, până la 63,474 milioane de tone, pentru acest an fiind planificate livrări de peste 70 de milioane de tone.

Un avion Tarom cu destinația Chișinău a revenit la București din cauza unei defecțiuni tehnice după ce ar fi fost lovit de un fulger CITEȘTE ȘI Un avion Tarom cu destinația Chișinău a revenit la București din cauza unei defecțiuni tehnice după ce ar fi fost lovit de un fulger

Cum în prezent peste 80% din țițeiul kazah este exportat via Rusia, pentru a-și diminua dependența de Moscova în ceea ce privește rutele de transport, Kazahstanul și-a majorat în 2023 cu 50% și exporturile prin portul Aktau, la 3,376 milioane de tone, cu 1,108 milioane de tone mai mult decât în 2022.

Creșterea volumelor exportate prin portul Aktau se datorează în principal majorării de 5,5 ori a volumului de materii prime transportate în direcția conductei petroliere Baku-Tbilisi-Ceyhan.

Tendința a continuat și în prima lună a acestui an.

viewscnt
Afla mai multe despre
kmg
rompetrol
export
țiței
cpc
ceyhan
baku
tbilisi
rusia
omv petrom
sua
norvegia