Proiectul se află în etapele finale pentru obținerea finanțărilor, iar construcția va începe la sfârșitul verii, anunță directorul executiv Alastair Hammond într-un interviu pentru Reuters.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Denumit Dama Solar, parcul fotovoltaic de la Pilu-Grăniceri din județul Arad, în apropierea graniței cu Ungaria, va avea o capacitate totală instalată de aproape 1.240 MWp.
Proiectul, inițiat de grupul Monsson al ″regelui eolienelor″, Emanuel Muntmark, și vândut ulterior, este dezvoltat de vehiculul juridic West Power Investments SRL, controlat de Rezolv Energy.
Acesta din urmă face parte din portofoliul asset-managerului de infrastructură Actis, deținut majoritar de compania americană General Atlantic și la care o participație minoritară are și fondul suveran de investiții din Abu Dhabi, Mubadala Investment Company.
Costul total al proiectului fotovoltaic arădean se ridică la circa 520 milioane euro.
Estimări anterioare vorbeau despre o valoare a investițiilor necesare de 800 milioane euro – 1 miliard euro.
Cum a relatat Profit.ro recent, IFC, divizia investițională a Băncii Mondiale, ia în calcul acordarea unui credit de până la 107 milioane euro pentru finanțarea proiectului.
Dezvoltatorul West Power Investments așteaptă finanțare pentru Dama Solar, în sumă neprecizată, și de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Dacă vor fi obținute finanțările necesare, se anticipează că semnarea contractului de proiectare, inginerie, achiziții și construcție (EPC) și emiterea ordinului de începere a lucrărilor vor avea loc în trimestrul 3 din 2026, cu termen de punere în funcțiune în 2028, potrivit datelor prezentate anterior de Profit.ro.
Anul trecut, West Power Investments și-a adjudecat la licitație potențiale subvenții viitoare de operare pe 15 ani pentru 520 MW din capacitatea totală a viitorului parc fotovoltaic Dama Solar, pe bază de contract pentru diferență (CfD), la un preț de exercitare de circa 42,2 euro/MWh.
CfD-ul stipulează ca dată-țintă de punere în funcțiune luna septembrie 2028, cu termen-limită de începere a exploatării comerciale septembrie 2030.
Viitorul parc fotovoltaic va fi amplasat pe un teren de 1.064 de hectare, utilizat anterior pentru culturi agricole și aflat în proprietatea grupului Monsson, după cum a relatat Profit.ro.
Potrivit Rezolv Energy, pentru viitor este avută în vedere și instalarea unui sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) la parcul fotovoltaic.
Cu sediula la Praga, Rezolv Energy își propune să își extindă portofoliul de energie regenerabilă în Europa Centrală și de Sud-Est la 4 până la 5 gigawați până în 2030, de la aproape 2,3 GW în prezent.
De asemenea, este cea mai mare beneficiară a licitațiilor guvernamentale pentru proiecte verzi finanțate în baza mecanismului CfD în România, cu 971,2 MW adjudecați dintr-un total de 4,6 GW.
















