Ulterior, va fi întocmită documentația de atribuire pentru o licitație de contractare a lucrărilor necesare.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Componenta-pilot a proiectului, intitulată ″Nufărul″, și care prevede o centrală solară de 10 MW pe lacul de acumulare al hidrocentralei Ipotești, cu componentă de stocare de 40 MW/160 MWh, este deja în derulare, deținând autorizație de înființare și cu contract de execuție atribuit, după cum a relatat Profit.ro.
Proiectul mare mai include 4 parcuri fotovoltaice de câte 20 MW cu tot atâtea instalații de stocare, de câte 40 MW/160 MWh, la hidrocentralele Drăgănești, Frunzaru, Rusănești și Izbiceni.
În total, cu componenta-pilot - 90 MW de capacitate de producție solară, cu stocare de 200 MW/800 MWh (adică 4 ore), conform datelor Profit.ro.
″În vederea optimizării funcționării AHE. Olt – Sector Olt-inferior, aducând totodată un aport în compensarea dezechilibrelor create în sistemul energetic național (SEN) din cauza creșterii accentuate a ponderii energiei produse din surse regenerabile, prin realizarea serviciilor tehnologice de sistem, se propune instalarea de capacități de producere din solar și stocare a energiei electrice în baterii de acumulatoare cu următoarele funcțiuni:
Reducerea/compensarea parțială a dezechilibrelor create în SEN de centralele electrice pe surse regenerabile; Furnizarea de servicii tehnologice de sistem cu produse conforme pentru RSF, RRF și RI, așa cum sunt acestea definite în Ordinele ANRE nr. 89 și 127 din 2021; Scăderea nivelului de uzură al centralelor hidroelectrice folosite în prezent pentru compensarea dezechilibrelor create în SEN de centralele electrice pe surse regenerabile″, se arată într-un document al Hidroelectrica.
Potrivit sursei citate, parcurile fotovoltaice vor fi amplasate pe luciul de apă al lacurilor de acumulare, iar sistemele de stocare, pe suprafețele de teren disponibile în aval de centralele-baraj. Alternativ, centralele solare vor putea fi amplasate și pe suprafețe de teren aflate în patrimoniul Hidroelectrica, în apropierea centralelor hidroelectrice sau hibrid, atât pe pământ, cât și pe luciul apei.
Bogdan Badea, directorul general interimar Hidroelectrica, a anunțat public că se retrage din cursa pentru postul de CEO cu mandat definitiv al societății, acuzând presiuni politice, menținându-și poziția de director de investiții.
Asta după ce premierul Ilie Bolojan a criticat dur și în mod repetat Hidroelectrica în ultimele câteva luni, principalul reproș fiind că producătorul de energie deținut de stat nu investește în stocare.
″Le-am spus deschis (directorilor – n.r.): la ce contracte de management aveți, v-ați luat salarii foarte bune, ați luat și prime de performanță, dar fără să faceți investiții. Nu mai merge așa. Condiționările sunt clare. Cât sunt eu premier, nu le va trece bugetul (bugetul Hidroelectrica – n.r.) dacă în contractele lor de mandat (ale directorilor – n.r.) nu se introduc clauze care să arate foarte clar că trebuie să își facă într-un an, un an și jumătate, 1.500 MWh de stocare″, a spus Bolojan, pe 6 mai.
În replică, Badea a declarat, printre altele: ″Nu mi se pare normal să fim un subiect de dezbatere publică fără argumente, să fim forțați să facem anumite investiții care poate nu fac sens economic (...).
Anul trecut, am avut cel mai bun an din punct de vedere al investițiilor. Colegii pe care i-ați văzut astăzi au depus eforturi enorme să pregătească investiții de mare anvergură, si prioritatea Hidroelectrica este în hidrocentrale. Prioritatea Hidroelectrica este sa dea plus-valoare pe ceea ce are astăzi. În planul doi, este diversificarea, optimizarea și alte lucruri care vor contribui la creșterea valorii companiei″.



















