″Am discutat cu reprezentanții prestigioasei companii germane Uniper: Peter Arp, vicepreședinte, și Philipp Palada, senior manager, despre inițiativele companiei privind extinderea și consolidarea prezenței pe piața din România.
În cadrul întâlnirii de la Ministerul Energiei, am reafirmat în mod clar deschiderea noastră pentru consolidarea parteneriatului cu Germania, în special în sectorul energetic.
Uniper este o importantă companie germană și una dintre cele mai mari din UE din domeniul energiei, iar interesul manifestat pentru România confirmă nu doar atractivitatea țării noastre pentru investitorii străini, ci și soliditatea parteneriatului strâns dintre cele două state″, a declarat secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi.

El a menționat că gazul natural rămâne o resursă esențială în arhitectura energetică, iar reducerea dependenței de gazul rusesc este un obiectiv prioritar la nivelul Uniunii Europene.
″În acest context, proiectul Neptun Deep capătă o relevanță strategică majoră atât pentru România, cât și pentru întreaga Europă, poziționând țara noastră ca un furnizor-cheie de securitate energetică în regiune, interes care a fost confirmat și de partenerii de discuție germani.
Totodată, întâlnirea a vizat și potențialul biometanului, o resursă strategică care poate juca un rol esențial în tranziția energetică a României. Valorificarea acestuia nu doar că ar contribui la diversificarea surselor de energie, dar ar sprijini și atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon″, a mai spus Bușoi.
OMV Petrom, care deține 50% din drepturile aferente Neptun Deep, a încheiat în ianuarie anul trecut un acord pe 5 ani privind achiziția de gaze din perimetru cu cei de la Uniper. Acordul prevede livrări de 15 TWh în perioada 2027-2031, volumul reprezentând un procent de 2,2% din producția internă estimată pentru perioada respectivă și de 4,4% din cea a Neptun Deep.
Ministerul Energiei a elaborat anul trecut un draft de ordonanță de urgență de modificare a Legii energiei și gazelor, precum și a OUG privind energia regenerabilă, menit să reglementeze producția, transportul și distribuția biometanului, respectiv introducerea acestuia în rețelele de gaze naturale, după consultări cu operatorii din industrie și cu ANRE.

















