Enel X România, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a pus în funcțiune primele șase stații de încărcare a vehiculelor electrice în orașul Constanța, rețeaua companiei italiene din România ajungând astfel la 53 de stații, respectiv 106 de puncte de încărcare.
Compania aplică un model tarifar conform căruia șoferii își pot încărca vehiculele electrice cu 1,29 lei/kWh, încărcare semi-rapidă (AC), respectiv 1,79 lei/KWh, încărcare rapidă (DC).
Cele șase stații de încărcare soferă posibilitatea încărcării a 12 vehicule în același timp.
Enel X România are cel mai mare plan public de infrastructură de mobilitate electrică din țară, care include instalarea în următorii ani a circa 2.500 de puncte de încărcare în toate regiunile țării, implicând o investiție totală între 15 până la 20 de milioane de euro. Acesta urmărește evoluția utilizării vehiculelor electrice în țară, la nivel rezidențial și instituțional, precum și în rândul companiilor, prin cererea venită din partea proprietarilor de flote auto.
Enel X România instalează infrastructura de încărcare în incinta spațiilor „Partenerilor de Reîncărcare” - centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de mașini electrice. Instalarea și întreținerea infrastructurii de încărcare nu presupune niciun cost din partea Partenerilor de Reîncărcare ai companiei, în schimbul disponibilității spațiilor de parcare.