Elena Skvortsova, care din martie 2020 este șef al business-ului downstream al OMV AG și responsabil de marketing și trading în directoratul grupului austriac, iar din primăvara trecută a devenit și membru în Consiliul de Supraveghere al subsidiarei românești OMV Petrom, va pleca din funcțiile deținute în board-urile celor două companii începând cu 1 noiembrie.
La OMV Petrom, ea va fi înlocuită de directorul financiar al OMV AG, Reinhard Florey, în timp ce, la compania-mamă, postul ei va fi preluat de către olandezul Martijn van Koten, șeful diviziei de rafinare a grupului austriac.
OMV Petrom vorbește despre renunțarea ″de către Elena Skvortsova la mandatul său″ din Consiliul de Supraveghere al celui mai mare producător de țiței și gaze din România.
În schimb, mesajul de la Viena este că ″nativa rusoaică″ Skvortsova ″va părăsi board-ul executiv al OMV prin acordul părților″. Ea avea acolo contract de director comercial valabil până în martie 2023, cu opțiune de prelungire cu încă doi.
″Aș vrea să îi mulțumesc sincer Elenei Skvortsova pentru contribuția ei la dezvoltarea diviziei de marketing și trading ca organizație concentrată pe piețe și clienți″, a declarat președintele OMV, Mark Garrett.
Potrivit CV-ului său, Elena Skvortsova (52 de ani) s-a născut în Rusia și a studiat lingvistica la Universitatea din Moscova, iar ulterior a plecat în SUA, unde a studiat managementul la Thunderbird School of International Management. De altfel, ea este indicată ca având cetățenie SUA.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Taxele de parcare pregătite pentru BucureștiElena Skvortsova și-a început cariera la gigantul farma Bayer în 1994, corporație pentru care a lucrat până în 2001, ajungând până pe poziția de director asociat. Ulterior, a trecut la compania medicală Baxter International, unde a rămas până în 2015, avansând până la funcția de vicepreședinte și manager regional pentru hematologie și oncologie în cadrul operațiunilor din Europa Centrală și de Est.
Între 2015 și 2020, a lucrat la grupul specializat în gaze industriale Linde Gaz, fiind succesiv președinte și director pentru Orientul Mijlociu și Europa de Est și vicepreședinte corporate și președinte al diviziei canadiene a Linde, Praxair Canada.
Elena Skvortsova. Sursă foto: OMV
Profitul net al OMV Petrom a crescut de peste 5 ori în primele 9 luni ale anului, față de perioada similară din 2021, de la 1,676 la 9,156 miliarde lei, din care jumătate consemnat numai în trimestrul 3 din 2022, cauza primordială fiind scumpirile hidrocarburilor, carburanților și energiei electrice. Veniturile din vânzări ale OMV Petrom au avansat cu 160%, de la 17,046 la 44,248 miliarde lei.
Doar în al treilea trimestru al anului, profitul net al Petrom s-a majorat de 6,5 ori comparativ cu T3 2021, de la 696 milioane lei la 4,51 miliarde lei, ca urmare a unor venituri din vânzări de 18,66 miliarde lei (față de doar 6,92 miliarde lei în iulie-septembrie 2021).