Restul de circa 12% din drepturile și obligațiile aferente perimetrului Trident sunt în posesia companiei românești de stat Romgaz.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
După cum a relatat în premieră Profit.ro, Lukoil Overseas Atash BV a dat în judecată ANRM și pe partenerii de concesiune de la Romgaz, în materia litigiilor cu profesioniștii, intentând o ″acțiune în constatare existență caz de forță majoră″.
″Demersul nostru privind constatarea existenței cazului de forță majoră are caracter necontencios și a fost formulat cu includerea ANRM, Romgaz și a contractorilor relevanți exclusiv din considerente de opozabilitate.
Scopul acestuia este clarificarea unui aspect esențial pentru executarea contractelor încheiate în cadrul activităților de explorare din perimetrul Trident, respectiv extinderea termenelor contractuale, în vederea asigurării executării corespunzătoare a acordului petrolier, cu respectarea deplină a cadrului legal aplicabil și a licențelor generale emise de OFAC și OFSI (derogările limitate și temporare de la sancțiuni acordate de autoritățile din SUA și Marea Britanie – n.r.)″, transmit acum, pentru Profit.ro, cei de la Lukoil Overseas Atash BV.
Ei arată că, în contextul în care regimul sancțiunilor unilaterale adoptate de state terțe, fără aplicabilitate directă în România (în speță, sancțiunile OFAC și OFSI), a cunoscut o perioadă inițială de incertitudine, în absența unei transparențe de aplicare a licențelor generale și a clarificărilor oficiale ce au început să fie publicate de OFAC începând cu luna noiembrie, 2025, partenerii contractuali implicați în etapa finală a explorării au adoptat o ″abordare abrupt defensivă″, ceea ce a generat dificultăți temporare în derularea proiectului.
De exemplu, Vantage Drilling International, companie de foraj maritim listată la bursa din Oslo, a reziliat un contract de 80 de milioane de dolari de explorare a Trident din Marea Neagră.
″Întrucât teama de necunoscut a întrerupt colaborări esențiale pentru etapa finală de explorare din perimetrul Trident, am invocat forța majoră în fața ANRM și Romgaz, sub nicio formă cu intenția de a ieși din acordul petrolier, ci pentru a obține o prelungire a termenelor inițial prevăzute în acordul petrolier.
Confruntându-ne cu respingerea acestui impediment temporar de către ANRM și Romgaz, am fost nevoiți să solicităm ajutorul altor instituții competente să ateste existența unui caz de forță majoră. Astfel, începând cu luna noiembrie, 2025, am demarat proceduri necontencioase pentru constatarea existenței cazului de forță majoră, atât pe procedura specială în fața Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, cât și în procedura de drept comun, prin formularea acțiunii în constatare, aflată în prezent pe rolul Tribunalului București.
Situația care stă la baza acțiunii constă în imposibilitatea obiectivă și temporară, neimputabilă societății, determinată exclusiv de efectele concrete și cumulative ale unor sancțiuni economice unilaterale impuse de autorități din afara Uniunii Europene, din jurisdicții terțe, fără aplicabilitate directă în România, precum și de reacția imediată și generalizată a partenerilor comerciali și a instituțiilor financiare internaționale la aceste măsuri″, explică acum reprezentanții subsidiarei Lukoil.
Pe de altă parte, în decembrie anul trecut, tot ca măsură de protecție față de efectele sancțiunilor americane, Guvernul român a completat Legea petrolului prin ordonanță de urgență, statuând că se poate aproba denunțarea unilaterală totală sau parțială a unui acord petrolier în vigoare, din motive de securitate națională, fiind vizată chiar participația majoritară a Lukoil Overseas Atash BV la concesiunea Trident.
″Sancțiunile internaționale urmăresc blocarea fluxului de fonduri către Rusia, iar nu destabilizarea piețelor energetice și economice din restul lumii. Intenția este neechivocă și facil de observat, datorită faptului că a existat o continuitate neîntreruptă a permisiunilor încă de la momentul zero al sancționării PJSC Lukoil. Astfel, încă de la sancționarea de către OFSI și OFAC, derogarea prin licențe generale a fost imediată, fiind adoptate concomitent.
Licențele noi au fost adoptate întotdeauna înainte de ieșirea din vigoare a celor curente, iar autoritățile au oferit constant explicații prin FAQ-uri pentru a clarifica regimul aplicabil, cadrul cuprins de licențe și exemple aplicate. Nu a existat niciun moment în timp în care firul permisiunilor date de licențele generale să fie întrerupt, iar activitatea noastră să se afle în ilegalitate.
Întrucât vorbim de o situație fără precedent în legislația europeană, cauzată de jurisdicții terțe ce nu au aplicabilitate directă în spațiul economic european, tendința în piață a fost una defensivă – dar nu din rea-credință, ci din lipsa de cunoaștere și întelegere a cadrului legislativ. Tendința mediului privat de business, a instituțiilor financiare și a autorităților publice a fost mai restrictivă decât însăși sistemul sancționator a cărui respectare s-a pretins, din teama de necunoscut.
Această reacție a pus în pericol mii de locuri de muncă, tranzacții și contracte de sute de milioane de euro și proiecte de interes național, motiv pentru care OFAC și OFSI au revenit cu recurență pentru a explica regimul sancționator, cadrul de aplicare, limitările de sancționare și delimitarea clară între jurisdicția SUA și alte jurisdicții.
Astfel, perioada inițială a fost una plină de teamă și confuzie, unde partenerii contractuali reziliau colaborări fără discuții ori negocieri, unde băncile închideau conturi și refuzau procesarea plăților, iar mass-media (la nivel național și internațional) prevedea scenarii negre, creșteri de preț, insuficiențe pe piețele de carburanți și pierderi de locuri de muncă″, adaugă cei de la Lukoil.
Aceștia mai precizează că, în prezent, ca urmare a demersurilor și clarificărilor succesive realizate la nivelul autorităților sancționatoare, regimul derogatoriu a fost consolidat și adus la un nivel sporit de claritate și transparență.
″Cu toate acestea, în pofida cadrului juridic clarificat spre operaționalizare, în practică, dispozițiile legale nu sunt interpretate și aplicate în mod consecvent și uniform, ceea ce generează dificultăți operaționale semnificative. Persistă rezerve și abordări excesiv de prudente din partea unor instituții și autorități, plățile sunt procesate de instituțiile bancare într-un regim restrictiv și supus unei monitorizări sporite, iar partenerii din mediul privat manifestă în continuare reticență.
Apreciem că nu a existat niciun moment de la emiterea sancțiunilor internaționale când desfășurarea proiectului Trident a fost periclitată, fiind doar o întârziere temporară, cauzată de rezilierile intempestive ale partenerilor contractuali – care nu au așteptat clarificarea regimului sancționator – precum și de incertitudinea cauzată de atitudinea inițial restrictivă a instituțiilor financiare″, au punctat cei de la Lukoil Overseas Atash BV.
Mai departe, aceștia enumeră și explică în detaliu argumentele juridice cu care au solicitat recunoașterea cazului de forță majoră:
″Condițiile existenței unui caz de forță majoră presupun întrunirea cumulativă a caracterului extern, imprevizibil, precum și a caracterului absolut invincibil și inevitabil al evenimentului.
În ceea ce privește caracterul extern, trebuie subliniat că jurisprudența națională tinde să excludă modificările legislative interne din sfera forței majore, întrucât acestea se înscriu într-un cadru normativ previzibil și trasabil. O asemenea abordare nu poate fi însă extinsă la ipoteza sancțiunilor internaționale adoptate de autorități din afara Uniunii Europene.
Acestea nu fac parte din ordinea juridică națională sau unională, nu beneficiază de un mecanism de transparență sau consultare similar celui existent la nivel european și nu pot fi anticipate printr-o analiză rezonabilă a evoluțiilor legislative interne. Dimpotrivă, ele sunt expresia unor politici externe și decizii suverane ale unor jurisdicții terțe, care depășesc atât competența României, cât și pe cea a Uniunii Europene. Prin urmare, adoptarea unor asemenea sancțiuni reprezintă un eveniment exterior voinței și controlului părții afectate.
Sub aspectul caracterului imprevizibil, sancțiunile extracomunitare operează într-un cadru normativ autonom, supus unor modificări rapide și frecvent determinate de considerente geopolitice. Regimurile respective se caracterizează printr-un grad ridicat de discreție administrativă, utilizarea licențelor generale sau individuale, a ghidajelor neobligatorii și a interpretărilor autorităților competente, care pot modifica în mod substanțial întinderea interdicțiilor sau a excepțiilor aplicabile de la un moment la altul.
În plus, efectele extrateritoriale revendicate de aceste sancțiuni, coroborate cu mecanisme de aplicare netransparente pentru operatorii economici europeni, generează un climat accentuat de incertitudine juridică. Într-un asemenea context, conformarea nu poate fi evaluată exclusiv prin raportare la normele Uniunii Europene, ci presupune o evaluare continuă și reactivă a riscului, ceea ce exclude posibilitatea unei anticipări rezonabile. Evenimentul sancționator este, așadar, imprevizibil prin natura sa.
În fine, caracterul absolut invincibil și inevitabil rezultă din mecanismele coercitive care însoțesc aceste regimuri de sancțiuni. Chiar și în absența unei obligații formale de conformare în dreptul intern sau unional, simpla existență a unor puncte de contact cu jurisdicția emitentă, precum utilizarea sistemului financiar internațional, a monedelor de referință, a infrastructurii bancare globale sau a unor contrapărți afiliate, poate declanșa obligații de conformare efectivă.
Nerespectarea acestora putea expune operatorii economici la riscuri disproporționate, inclusiv sancțiuni pecuniare severe, blocarea accesului la sisteme financiare esențiale sau excluderea de facto de pe piețe strategice. În aceste condiții, sancțiunile nu reprezintă simple interdicții teoretice, ci norme cu efect constrângător real, ale căror consecințe nu pot fi înlăturate prin diligențe rezonabile″.
Guvernul a hotărât pe 12 februarie să instituie regim de supraveghere extinsă asupra Lukoil Overseas Atash BV și a altor 3 companii din România ale grupului rus, pentru ca acestea să poată continua să opereze în condițiile efectelor sancțiunilor americane, după cum a relatat Profit.ro.
″Dorim să infirmăm în mod ferm speculația potrivit căreia ar exista o legătură între acțiunea noastră în constatare și instituirea măsurii supravegherii extinse. Cele două demersuri au fost inițiate independent, din rațiuni distincte și cu finalități diferite. Subliniem, totodată, că, deși acțiunea în constatare a fost ulterior înregistrată pe rolul instanței competente, aceasta a fost depusă la instanța competentă anterior instituirii măsurii supravegherii extinse″, au mai precizat reprezentanții companiei.
Pe 26 februarie, Trezoreria Statelor Unite a acordat o nouă prelungire a derogării de la sancțiunile economice dure impuse gigantului petrolier rus Lukoil, derogare acordată în scopul permiterii vânzării activelor externe ale rușilor. Derogarea aflată încă în vigoare la acel moment urma să expire pe 28 februarie, iar instituția a decis prelungirea deadline-ului cu circa 1 lună, până pe 1 aprilie 2026.
Mai mulți coloși globali concurează pentru preluarea business-urilor Lukoil din afara Rusiei, după cum a relatat Profit.ro aici, aici sau aici.
La finalul lunii ianuarie, rușii anunțaseră un acord neexclusiv în acest sens cu grupul american de asset management Carlyle.
