Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvență și pe cale de a fi vândut pe bucăți, a înregistrat un profit net de 1,68 milioane euro în primele trei luni din 2017, în creștere cu 76% față de perioada similară a anului trecut, iar cifra de afaceri a companiei s-a majorat cu 30%, la peste 49 milioane euro, potrivit unui document al consorțiului de administratori judiciari ai combinatului.
Calendarul de comunicare financiară pe 2017 al Oltchim prevede că rezultatele financiare aferente primului trimestru al acestui an urmează să fie anunțate oficial la Bursa de Valori București pe data de 11 mai.
Profit.ro organizează, în 15 mai, la Hotel Intercontinental, cu începere de la ora 9.00, Profit Energy.forum, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții autorităților și asociațiilor de reglementare din domeniul energiei, șefi de companii care activează în sectorul energetic, avocați și consultanți, pentru a dezbate provocările actuale și viitorul sectoarelor energetice. Pentru detalii și înregistrări, AICI.
"Aceste rezultate au fost posibile deoarece societatea, urmare a recâștigării piețelor externe, precum și retehnologizărilor efectuate, a crescut în continuare cantitățile de produse finite comercializate, societatea reușind intrarea semnificativă și pe piața oxo – alcoolilor, vânzările fiind de 4 ori mai mari decât în trimestrul I 2016 la aceste produse. De asemenea, și la polioli – polieteri vânzările sunt cu 4% mai mari în trimestrul I 2017 decât livrările din trimestrul I 2016. La produsele clorosodice, creșterea a fost de numai 1%, deoarece în luna martie 2017 instalația de electroliză cu membrane a funcționat redus, fiind retehnologizat în cadrul acesteia și cel de-al șaptelea electrolizor (ultimul). Această retehnologizare își va produce efectele în lunile următoare", se arată în documentul citat.
Profitul brut al Oltchim a crescut cu 72%, la 2,264 milioane euro, iar EBITDA (profit operațional, înainte de taxe, depreciere și amortizări – n.r.) s-a majorat cu circa 1%, la 4,366 milioane euro.
"Structura rezultatului brut aferent trimestrului I 2017, respectiv profit în sumă de 2,264 milioane euro, este următoarea: profit brut de 3,125 milioane euro aferent activelor funcționale de pe platforma industrială de la Râmnicu Vâlcea; cheltuieli de conservare de 618.000 euro aferente Diviziei Petrochimice Bradu – nefuncțională; cheltuieli de conservare de 243.000 euro aferente activelor nefuncționale de pe platforma industrială de la Râmnicu Vâlcea", se mai afirmă în documentul administratorilor judiciari BDO Business Restructuring și Rominsolv.
Aceștia mai arată că, în prezent, Oltchim nu mai are restanțe la plata salariilor, decalajul de 2,5 luni pe care compania îl înregistra în septembrie 2013 fiind recuperat integral până la finalul anului trecut.
"În ceea ce privește plata salariilor compensatorii aferente persoanelor disponibilizate în iunie 2013, acestora li se achită rata lunară de 1.000 lei de persoană, respectându-se angajamentele asumate față de aceștia. Salariaților disponibilizați la finele anului 2015 li se achită rata lunara, la nivelul unui salariu mediu lunar net încasat înainte de disponibilizare, conform angajamentelor asumate față de aceștia. În luna aprilie 2017, personalului disponibilizat i s-a achitat, în plus față de rata lunară, valoarea de 1.311 lei/persoană, respectiv în total suma de 1,2 milioane lei, reprezentând suma încasată din vânzarea activelor care nu sunt repartizate pe bundle-uri (pachete scoase la vânzare – n.r.), deoarece nu sunt necesare desfășurării activității Oltchim (active provenite de la foste divizii agro – alimentare + camere de cămin)", se mai spune în document.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Șoferii români, condamnați să plătească RCA scump. Nimeni nu mai vrea să le vândă asigurăriLa finalul lunii martie, creditorii Oltchim au aprobat bugetul suplimentar aferent serviciilor oferite de către firma de consultanță AT Kearney pentru privatizarea companiei, ca urmare a extinderii duratei procesului de vânzare a Oltchim peste data-limită prezumată de consultant în oferta inițială a acestuia.
"(...) onorariul fix (308.000 euro + 210.000 euro) va acoperi perioada de timp rămasă până la semnarea tranzacției/tranzacțiilor de vânzare - cumpărare (indiferent de momentul semnării), iar onorariul de succes (maxim 598.000 euro) va fi plătit la momentul încasării prețului aferent vânzării", precizează documentul.
Tot la finalul lunii martie, termenul limită de depunere a ofertelor angajante pentru vânzarea activelor combinatului Oltchim a fost prelungit cu trei luni, până la 26 iunie, ca urmare a solicitărilor primite de la firmele interesate. Managerii Oltchim ar putea împărți un bonus special de aproape jumătate de milion de euro după finalizarea privatizării.
CITEȘTE ȘI Englezii caută ospătari și bucătari din România. Ce trebuie să facă angajațiiÎn aceeași lună, a fost aprobată modificarea planului de reorganizare a companiei propusă de administratorii judiciari, în sensul privatizării pe bucăți a acesteia, respectiv al eliminării SPV-ului și vânzării directe a activelor, însă decizia nu a fost unanimă și chiar și o parte din creditorii care și-au dat acordul au făcut-o condiționat. Principiile noii modalități de vânzare a activelor Oltchim arată că nu va exista nicio obligație de transferare a contractelor sau a salariaților, iar datoriile societății debitoare vor rămâne în sacina acesteia.
În planul de reorganizare modificat, aprobat de creditori pe 6 martie, administratorii judiciari BDO și Rominsolv susțin că, deși investigația Comisiei Europene cu privire la potențialul ajutor de stat acordat Oltchim, declanșată în aprilie anul trecut, ar mai putea dura încă 6-12 luni, au obținut totuși de la Bruxelles o scrisoare de confort privind modalitatea de vânzare avută în vedere, respectiv pe pachete de active, iar contractele cu cumpărătorii acestora vor fi încheiate "cu amendamentul că decizia Comisei va fi în sensul neextinderii eventualei obligații de recuperare a ajutorului de stat dacă se respectă principiul discontinuității economice în procesul de vânzare”.
În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puțin 307 milioane euro, acesta fiind prețul cumulat de pornire al licitației. Cel mai scump dintre pachetele de active scoase la vânzare este cel care conține platforma petrochimică Bradu, cu un preț de pornire de 80 milioane euro, urmat de uzinele de propilen-oxid și polioli (59,4 milioane euro) și de "servicii site" (incinerare deșeuri, apă, mentenanță, capacități de stocare), cu preț de pornire de 52 milioane euro.
CITEȘTE ȘI ”Cel mai bun job din lume” - Ghidul Michelin angajează inspectori de restaurantePână la termenul limită din 27 ianuarie, Oltchim a primit oferte neangajante din partea unor "operatori industriali" și a unor "investitori financiari", patru dintre ofertele primite acoperind pachetele operaționale, care includ activități de fabricare de produse chimice, în timp ce celelalte sunt doar pentru active, potrivit unui anunț al combinatului. În prezent, investitorii care au depus oferte se află în faza de due-dilligence (audit aprofundat) la Oltchim.
Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a raportat pentru anul trecut un profit net de 11,37 milioane lei (2,5 milioane euro), după pierderi de 48,46 milioane lei în 2015, în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 1,7%, la 754,8 milioane lei, arată rezultatele financiare preliminare transmise Bursei de Valori București (BVB). Ultimul an în care Oltchim a înregistrat profit din activitatea curentă fusese 2006. Cifra de afaceri realizată de combinat în anul 2015 s-a ridicat la 742,3 milioane lei.
Oltchim a intrat în procedură de insolvență la 30 ianuarie 2013, iar consorțiul format din Rominsolv SPRL și BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar. Compania este controlată Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), fosta AVAS, aflată în coordonarea Ministerului Economiei, cu 54,8% din acțiuni.
Profit.ro organizează, în 15 mai, la Hotel Intercontinental, cu începere de la ora 9.00, Profit Energy.forum, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții autorităților și asociațiilor de reglementare din domeniul energiei, șefi de companii care activează în sectorul energetic, avocați și consultanți, pentru a dezbate provocările actuale și viitorul sectoarelor energetice. Pentru detalii și înregistrări, AICI.