Eșec pe linie al proiectelor de construire de fabrici de panouri fotovoltaice. Unuia dintre potențialii beneficiari de fonduri UE i se cere insolvența

Ambele proiecte de construire de fabrici de producție de panouri fotovoltaice cărora li se aprobase acordarea de ajutoare de stat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) au eșuat. Contractele de finanțare nerambursabilă vor fi reziliate, iar capitolul investițional respectiv va fi eliminat complet din PNRR, statul român riscând o penalizare din partea Comisiei Europene care poate ajunge la aproape 65 milioane euro, potrivit unei informări a Ministerului Energiei analizată de Profit.ro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Eșec pe linie al proiectelor de construire de fabrici de panouri fotovoltaice. Unuia dintre potențialii beneficiari de fonduri UE i se cere insolvența

Sursă foto: https://www.solarpanelproductionline.com/

Este vorba de proiectul de la Bârlad al companiei Heliomit, cu capacitate de fabricare vizată de 1.500 MW pe an și ajutor de stat aprobat de 33 milioane euro, precum și de cel de la Sfântu Gheorghe al firmei KBK Kraft Projekt, cu țintă de capacitate anuală de 140 MW și finanțare PNRR aprobată de 3,8 milioane euro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Ministerul Energiei nu a efectuat nicio plată de fonduri UE nerambursabile către cei 2 dezvoltatori.

Bancă prezentă și în România, la vânzare. Raiffeisen luptă cu Nova Ljubljanska Banka pentru Addiko Bank CITEȘTE ȘI Bancă prezentă și în România, la vânzare. Raiffeisen luptă cu Nova Ljubljanska Banka pentru Addiko Bank

″Proiecte în implementare: 2, cu o putere instalată de 1.640 MW și o valoare finanțată de 36.813.770,28 euro:

1. KBK Kraft Project SRL (140 MW): Progres tehnic 35%. Beneficiarul a solicitat rezilierea contractului.

2. Heliomit SRL (1.500 MW): Beneficiarul a solicitat încetarea contractului, motivul invocat fiind sistarea producției. Progres financiar: 0 lei.

Ca urmare a solicitărilor beneficiarilor de reziliere a contractelor, Ministerul Energiei a transmis MIPE, în data de 23.02.2026, o solicitare (nr. înreg. 40921/MSP/23.02.2026) de inițiere a procedurii de eliminare a investiției, în baza art. 21 din Regulament″, scrie în documentul citat.

Investiția a benficiat în total de o alocare PNRR de 50 milioane euro, din componenta de credit a Planului, iar penalizarea maximă estimată este de 64.830.348 euro.

FOTO Funeraliile lui Mircea Lucescu CITEȘTE ȘI FOTO Funeraliile lui Mircea Lucescu

Celor de la KBK Kraft Project SRL le-a fost cerută intrarea în insolvență de către mai mulți creditori, procesul fiind în desfășurare. Unul dintre aceștia este Camera de Comerț și Industrie Brașov, care i-a prestat servicii de consultanță pentru proiectul PNRR, însă reclamă că nu și-a primit toți banii cuveniți, potrivit documentelor din dosar, analizate de Profit.ro.

Luna trecută, compania a făcut solicitare de demarare a procedurii de concordat preventiv, respinsă însă de instanța de judecată.

″(...) societatea deține active importante, precum calitatea de promitent vânzător a două apartamente cu o valoare nominală de 913.024 euro, pentru care a achitat integral prețul, însă neîncheierea contractului de vânzare a fost cauzată de neîndeplinirea obligației de finalizare și intabulare a imobilului de către promitentul vânzător. Aceasta a menționat că, în prezent, imobilele au fost finalizate și intabulate, urmând a fi încheiat contractul de vânzare în câteva zile.

A precizat că deține calitatea de concedent pentru o suprafață de teren situată în parcul industrial din Sfântu Gheorghe, unde a început realizarea unei fabrici de producție a panourilor fotovoltaice, investind suma de aproximativ 1.200.000 euro. Totodată, a arătat că desfășoară activitate curentă, inclusiv lucrări de construire la Aeroportul Internațional (...) în calitate de subantreprenor, însă antreprenorul general (...) nu și-a îndeplinit la timp obligațiile de plată pentru facturi certe și recunoscute.

A învederat că a fost nevoită să investească sume semnificative pentru începerea execuției unor lucrări de construire pentru fabrica de panouri fotovoltaice, fiind constrânsă de termenii autorizației de construire și de prevederile contractului de concesiune. A menționat că, din cauza acestor dificultăți în generarea unui cash-flow optim, se află într-o dificultate financiară temporară, situație care poate fi rezolvată prin valorificarea la prețul de piață a celor două apartamente. A expus faptul că, având în vedere dificultățile temporare, solicită admiterea cererii de concordat, întrucât valoarea totală actuală a activelor depășește valoarea datorilor″, se arată în documentele citate.

De astăzi, noi reguli în aeroport prin sistemul EES care presupune colectarea datelor biometrice ale călătorilor din afara UE. Avertisment anterior de haos pe aeroporturi în această vară CITEȘTE ȘI De astăzi, noi reguli în aeroport prin sistemul EES care presupune colectarea datelor biometrice ale călătorilor din afara UE. Avertisment anterior de haos pe aeroporturi în această vară

Instanța de judecată a considerat însă că, dat fiind că KBK Kraft Project SRL are datorii certe, lichide și exigibile neachitate de mai mult de 60 de zile în valoare de peste 3,2 milioane lei, și doar circa 73.000 lei în conturi, ″situația economică (a firmei – n.r.) îndeplinește mai degrabă condițiile stării de insolvență″.

KBK Kraft Project SRL este controlată de Kirsan Swiss GmbH, societate-holding înregistrată în Elveția, dar cu rădăcini în Republica Moldova, cu 65,33% din capital, conform termene.ro. Doi dintre asociații inițiali, antreprenorii basarabeni cu cetățenie română Veaceslav Caragacian și Nicolae Bosîi, au câte circa 16,33%, iar proprietarul Kirsan Swiss GmbH, Sergiu Coman (tot din Republica Moldova) – 2%.

Cealaltă firmă care își propusese construirea unei fabrici de panouri solare cu subvenție din PNRR, Heliomit SRL, este controlată și condusă de Tudor Mihăilă, care este și manager de dezvoltare de business la compania avicolă Rosavis Prod din Roșiești, județul Vaslui, a familiei sale.

ULTIMA ORĂ Tranzacție gigant și în România - Miliardarul irlandez Seamus Fitzpatrick a preluat Stada, cu fabrică de medicamente la Turda. Printre cele mai mari acorduri de buyout CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Tranzacție gigant și în România - Miliardarul irlandez Seamus Fitzpatrick a preluat Stada, cu fabrică de medicamente la Turda. Printre cele mai mari acorduri de buyout

Subprogramul PNRR de sprijinire a construirii de unități de producție pe întregul lanț valoric al celulelor și panourilor fotovoltaice (producție și/sau asamblare și reciclare) a fost lansat inițial în 2023, cu un buget total de 200 milioane euro.

La el s-a înscris și compania germană AE SOLAR GmbH, care promisese public înființarea în România a unei fabrici de panouri solare cu capacitate de producție anuală de până la 10 GW, printr-o investiție de 1 miliard de euro, însă în cele din urmă germanii nu au primit aprobare de finanțare nerambursabilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite