Gazele ar putea deveni insuficiente în cazul unei ierni grele, iar unii consumatori industriali vor trebui deconectați pentru a se asigura alimentarea cu prioritate a populației, însă Guvernul nu are un plan de urgență pentru această iarnă, a declarat, joi, directorul general al Engie România, Eric Stab, la audierile din Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).
"Dacă va fi o iarnă grea, va fi suficient gaz pentru la iarnă? Nu suntem siguri. Sperăm, dar nu avem nicio garanție", a spus Stab, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, în condițiile unui deficit, singura soluție este deconectarea unor consumatori.
CITEȘTE ȘI Dedeman investește în energie pe bursă: după Translectrica, depășește pragul de 5% și la Electrica"Singura soluție, dacă nu avem suficiente gaze, este să întrerupem furnizarea către anumiți consumatori, ceea ce trebuie definit printr-un plan de urgență întocmit de Guvern. Acest plan există din trecut, dar trebuie updatat de urgență. Cel mai important lucru este să definim clar ce consumatori trebuie să fie întrerupți și în ce ordine, dacă va fi o lipsă de resurse", a precizat Stab.