Energia regenerabilă a fost anul trecut principala sursă de electricitate în UE

Energia regenerabilă a fost anul trecut principala sursă de electricitate în UE
scris 27 iun 2024

Aprovizionarea cu gaze naturale în Uniunea Europeană s-a redus în 2023 la 12,8 milioane terajouli (TJ), un declin de 7,4% comparativ cu 2022, marcând cea mai scăzută valoare începând din 1995, în timp ce energia regenerabilă a fost principala sursă de electricitate în UE, arată datele preliminare publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Scăderi chiar mai severe s-au înregistrat la cărbune: aprovizionarea cu cărbune brun a înregistrat un declin de 24,2%, la 222.840 milioane tone, în timp ce aprovizionarea cu huilă a consemnat un recul de 20,4%, la 130.437 milioane tone. Ambele cifre reprezintă cele mai scăzute niveluri de când s-a început publicarea datelor.

Urmărește-ne și pe Google News
În spatele ușilor închise, Amazon anunță un nou business - Îmbrăcăminte la preț mic, bunuri pentru casă și alte articole. Cea mai agresivă încercare de a învinge concurența CITEȘTE ȘI În spatele ușilor închise, Amazon anunță un nou business - Îmbrăcăminte la preț mic, bunuri pentru casă și alte articole. Cea mai agresivă încercare de a învinge concurența
Evenimente

20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum

În privința petrolului și produselor petroliere, aprovizionarea a scăzut anul trecut cu 1,5% față de 2022, scrie Agerpres.

În 2023, aprovizionarea cu energie regenerabilă a crescut cu 4,4% comparativ cu 2022, ajungând la aproximativ 10,9 milioane terajouli.

Anul trecut, energia regenerabilă a fost principala sursă de electricitate în UE, fiind responsabilă pentru 44,7% din toată producția de electricitate. Regenerabilele au generat 1,21 milioane gigawați/oră, (GWh), o creștere de 12,4% față de 2022.

Pe de altă parte, electricitatea generată de combustibilii fosili a scăzut cu 19,7% comparativ cu 2022, contribuind cu 0,88 milioane GWh, sau 32,5% din totalul producției de electricitate.

Centralele nucleare au produs anul trecut 0,62 milioane GWh sau 22,8% din producția de energie a UE, un avans de 1,2% față de 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
electricitate
eurostat