Enel X se extinde în Japonia la nivel național, unde oferă peste 200 MW de servicii de echilibrare a rețelei

Enel X se extinde în Japonia la nivel național, unde oferă peste 200 MW de servicii de echilibrare a rețelei
scris 30 iul 2020

Enel X Japonia, cel mai mare agregator independent de servicii de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie al țării, își extinde acoperirea geografică în acest an, unde oferă peste 200 MW de servicii de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie.

Programele de echilibrare a rețelei prin managementul consumului încurajează utilizatorii să-și ajusteze consumul de energie pentru a ajuta la stabilizarea rețelei atunci când sunt solicitați de sistem, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Cel mai mare agregator independent de servicii de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie din Japonia își extinde operațiunile pentru a oferi peste 200 MW de astfel de servicii în întreaga țară, reprezentând aproximativ 16% din piață internă niponă”, a informat joi Enel X.

Studiul de fezabilitate pentru reactoarele 3-4 Cernavodă - refăcut după ruperea relațiilor cu chinezii. Varianta \ CITEȘTE ȘI Studiul de fezabilitate pentru reactoarele 3-4 Cernavodă - refăcut după ruperea relațiilor cu chinezii. Varianta "un singur reactor, prin noi înșine"

Businessurile comerciale și industriale pot participa la echilibrarea rețelei prin managementul consumului de energie pentru a-și gestiona mai bine utilizarea energiei și pentru a sprijini rețeaua electrică a Japoniei.

Compania va furniza servicii de echilibrare a rețelei și centrale electrice virtuale în regiuni noi din țară, acumulând și mai mult necesar de energie pentru a furniza servicii critice către rețeaua de electricitate a țării.

”Suntem mândri că oferim servicii de echilibrare a rețelei prin managementul consumului către rețeaua electrică națională a Japoniei. Portofoliul nostru pentru 2020 a depășit 200 MW, iar acum deținem aproximativ 16% din piața de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie a țării. Lucrăm cu întreprinderi comerciale și industriale din Japonia pentru a le ajuta să-și gestiona mai bine utilizarea energiei și pentru a sprijini rețeaua. Companiile sunt plătite pentru a pune la dispoziție resurse critice la nivel de cerere în rețea, ceea ce avantajează comunitatea în ansamblul său”, spune Ushio Okuyama, șeful Enel X Japonia.

Programul japonez de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie susține rețeaua de electricitate atunci când raportul dintre ofertă și cerere este foarte strâns, contribuind la evitarea întreruperilor de energie. Afacerile locale de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie ale Enel X au crescut pornind din regiunea Kyushu, în 2017, în zonele Tohoku, Tokyo și Kansai în 2019. Anul acesta compania va deservi întreaga națiune a Japoniei.

”Programul de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie al Enel X Japonia este deschis utilizatorilor mari de energie din toate regiunile. Industriile bine adaptate la echilibrarea rețelei prin managementul consumului de energie includ producția de oțel, produsele chimice și metalice, industria de celuloză și hârtie, gazele industriale, centrele de date și companiile de tehnologie, precum și managementul proprietăților”, arată compania.

Prin această extindere, compania a deschis recent un nou birou în Osaka, pe lângă sediul central din Tokyo.

Enel X Japonia este o filială a Enel X, divizia globală de servicii energetice avansate a Grupului Enel care deține poziția de lider în programele de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie la nivel global, cu o capacitate totală de peste 6,3 GW gestionată și repartizată în cele două Americi, Europa, Asia și Oceania.

viewscnt
Afla mai multe despre
enel x
japonia