România, Italia și Spania se numără printre cele mai mari beneficiare ale banilor din Fondul UE de relansare economică post-COVID-19, pentru care s-au purtat negocieri dure între statele membre, ceea ce reprezintă o "oportunitate incredibilă" pentru grupul de energie și utilități Enel, cu prezență importantă pe aceste 3 piețe, grupul intenționând să ajute guvernele acestor țări să absoarbă acești bani, a declarat CEO-ul Enel, Francesco Starace.
El s-a referit astfel la potențialul de accelerare a investițiilor reprezentat pentru Enel de Fondul UE de relansare economică, în special în ceea ce privește energia regenerabilă.
După cum a relatat Profit.ro, Enel a renunțat la vânzarea activelor din România, după ce, în iunie, se afla în negocieri avansate cu un consorțiu format din Macquarie, GIC și British Columbia Investment Management Corporation pentru preluarea pachetelor majoritare de acțiuni pe care italienii le dețin în subsidiarele lor locale de distribuție și furnizare de energie electrică, precum și în cea de producție de energie regenerabilă din România.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Dacă te uiți unde se duc în special aceste fonduri (de la UE – n.r.), ele se duc către Italia, Spania, România. Sunt țări în care suntem prezenți și, deci, avem o mare oportunitate în acest sens. Credem că investițiile vor fi în dezvoltarea regenerabilelor și a rețelelor. Există o nevoie fundamentală de a întări rețelele, pentru ca acestea să poată integra un număr mai mare de unități de producție de energie regenerabilă. De asemenea, este nevoie de unități de stocare de energie, pentru ca rețelele să poată integra ponderea crescută a regenerabilelor. Deci triunghiul rețele-regenerabile-stocare constituie nucleul investițiilor avute deja în vedere de noi și există acum această incredibilă oportunitate de a accelera aceste investiții", a spus Francesco Starace.
El a apreciat că, pe lângă fondurile UE, va exista și un avânt al finanțărilor private în aceste direcții, ceea ce reprezintă o evoluție pozitivă foarte importantă.
"Pe partea negativă, se pune întrebarea: când vor fi capabile birocrațiile statelor membre UE să proceseze volumul de muncă necesar pentru a utiliza Fondul de relansare în intervalul de timp alocat de Comisia Europeană? E un aspect asupra căruia va trebui să muncim din greu și să sprijinim toate guvernele statelor în care suntem prezenți și vrem să creștem – Spania, Italia, Grecia, România – pentru a face aceste lucruri într-adevăr așa cum trebuie", a punctat CEO-ul Enel.
Veniturile totale obținute de operațiunile Enel din România au crescut cu circa 2,3% în primul semestru din 2020, la 690 milioane euro, iar profitul operațional EBITDA a avansat cu peste 64%, la 143 milioane euro.
CITEȘTE ȘI Facebook elimină o rețea de conturi din România care sprijineau campania lui TrumpLiderii statelor membre ale Uniunii Europene au reușit să ajungă luna trecută cu greu la un compromis cu privire la Fondul UE de relansare economică post-COVID-19, atât cu privire la dimensiunea acestuia, cât și la modul și criteriile de alocare a banilor, distribuirea acestora fiind condiționată de respectarea statului de drept.
Fondul de relansare economică a UE, compus din granturi în valoare de 390 de miliarde de euro și împrumuturi nerambursabile de 360 miliarde de euro, se adaugă bugetului pentru următorii șapte ani, Cadrul Financiar Multianual, de 1.074 de miliarde de euro, pentru care, de asemenea, liderii au ajuns la un acord comun. Astfel, pachetul financiar total este de 1.820 de miliarde de euro.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, după ce liderii UE au ajuns la un acord, că România a obținut fonduri în valoare de 79,9 miliarde de euro.