Enel Green Power pune în funcțiune o linie de producție de panouri fotovoltaice bifaciale

Enel Green Power pune în funcțiune o linie de producție de panouri fotovoltaice bifaciale
scris 25 oct 2019

Enel Green Power a inaugurat, în cadrul fabricii sale 3SUN, din Sicilia, Italia, noua linie de producție a panourilor fotovoltaice bifaciale bazate pe o nouă tehnologie.

Panourile sunt bazate pe tehnologia de de heterojoncțiune (HJT), care combină siliconul amorf cu cel cristalin. Președintele Regiunii Sicilia, Nello Musumeci, primarul orașului Catania, Salvo Pogliese, șeful Enel Green Power, Antonio Cammisecra, și directorul 3SUN, Antonello Irace, au dat startul producției noii linii a fabricii, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Amenzile pentru deranjarea vecinilor - majorate substanțial. Recidiviștii vor fi pedepsiți și cu muncă în folosul comunității. Amendă majorată și pentru refuzul identificării în fața poliției CITEȘTE ȘI Amenzile pentru deranjarea vecinilor - majorate substanțial. Recidiviștii vor fi pedepsiți și cu muncă în folosul comunității. Amendă majorată și pentru refuzul identificării în fața poliției

Acest eveniment completează proiectul de conversie tehnologică a fabricii 2.0 din cadrul 3SUN. Proiectul a fost lansat în al doilea trimestru al anului 2018 și a fost împărțit în trei etape, cu scopul de a face ca „La fabbrica del sole” (Fabrica Soarelui) a Enel Green Power să poată produce într-un ciclu continuu, 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, finalizând aproximativ 1.400 de panouri pe zi, respectiv aproximativ 500.000 pe an.

"Înființarea acestei noi linii de producție este o etapă semnificativă, care a fost puternic susținută de Enel Green Power. Am crezut și am investit în acest proiect extrem de inovator, evidențiind excelența industrială italiană pe scena globală, în special într-un sector competitiv precum energia solară. Vom continua cu angajamentul nostru de a cerceta și dezvolta această tehnologie, deoarece ne străduim să îmbunătățim în continuare performanțele, sustenbilitatea și competitivitatea acesteia, cu încrederea că suntem un avanpost tehnologic global al sectorului fotovoltaic", a declarat Antonio Cammisecra.

Panourile fotovoltaice bifaciale au o eficiență mai mare cu 20% decât cele cu o singură față și o putere nominală de 400 W. Caracteristica "bifacială" permite ca radiația solară să fie captată și de pe suprafața din spate, obținându-se o producție de energie mai mare cu 30%.

În plus, în timp ce modulele anterioare au un ciclu de viață de până la 25 de ani, noile panouri sunt suficient de durabile pentru a dura mai mult de 35 de ani, cu o performanță ridicată chiar și în condiții meteorologice extreme, potrivit companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
enel green power
panouri fotovoltaice