Vânzarea activelor Enel din România se îndreaptă „în direcția corectă”, fiind așteptată o tranzacție înainte de sfârșitul lunii iunie, a anunțat directorul general al companiei.
Vânzarea activităților din România face parte din strategia Enel de a-și reduce până la finele acestui an datoria netă la 51-52 miliarde de euro, de la un vârf de aproape 70 de miliarde de euro atins la sfârșitul lunii septembrie.
„Este vorba de a lăsa acest proces să se finalizeze… Cred că (se va întâmpla) înainte de sfârșitul lunii iunie”, a adăugat acesta.
Enel a prelungit până la sfârșitul lunii februarie perioada de exclusivitate pentru discuțiile cu Compania Publică de Electricitate a Greciei (PPC) privind o potențială vânzare a operațiunilor sale din România.
Profit.ro a anunțat recent că negocierile Companiei Publice de Electricitate a Greciei (PPC) cu Enel pentru a cumpăra afacerea din România au intrat în faza finală, în care elenii derulează procesul de due diligence asupra activelor.
Părțile "vor informa piața în cazul în care vor încheia un acord cu privire la tranzacție", a precizat sâmbătă compania italiană.