Elveția pregătește cea mai dură măsură - Electricitatea, oprită zilnic iarna

Elveția pregătește cea mai dură măsură - Electricitatea, oprită zilnic iarna
scris 20 iul 2022

Elveția ia în calcul posibilitatea de a apela la întreruperi în alimentarea cu energie electrică timp de până la patru ore, la iarnă, în cazul agravării actualei crize energetice cu care se confruntă Europa, relatează agenția EFE.

Măsura va fi cea mai drastică și ultima care se va aplica în cadrul planului de urgență în aprovizionarea cu care se confruntă Europa, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Vladimir Putin spune că Gazprom își va îndeplini „în totalitate” obligațiile și ironizează Occidentul CITEȘTE ȘI Vladimir Putin spune că Gazprom își va îndeplini „în totalitate” obligațiile și ironizează Occidentul

Într-o primă fază se vor solicita măsuri de economisire voluntare, prin intermediul unei campanii de conștientizare ce va demara în august, dar, dacă situația o va cere, se va continua cu reducerea consumului de electricitate mai puțin esențial, precum iluminatul magazinelor sau al spațiilor publice pe timpul nopții.

n a treia fază se va impune la circa 30.000 de companii să reducă cu până la 30% consumul de electricitate și, în final, ultima măsură la care se va recurge va fi oprirea alimentării cu energie electrică, a subliniat Frank, potrivit Agerpres.

"Riscul unei penurii de energie este real", a precizat reprezentantul asociației companiilor de electricitate, conform agenției elvețiene ATS.

La aceeași conferință, directorul Oficiului Federal al Energiei, Benot Revaz, a recunoscut existența "unui nivel de incertitudine fără precedent în Europa" legat de aprovizionarea cu energie, cu prețuri puternic afectate de război.

Ministrul Energiei anunță că se duce în SUA: Dorim să mai construim două reactoare nucleare! CITEȘTE ȘI Ministrul Energiei anunță că se duce în SUA: Dorim să mai construim două reactoare nucleare!

Revaz a menționat că Elveția negociază acorduri privind furnizarea de gaze cu vecinii Germania și Italia, în timp ce lucrează cu operatorii din sectorul energetic pentru a garanta rezerve pentru la iarnă.

Circa 47% din gazele pe care le consumă Elveția provin din Rusia (deși o mare parte vin prin intermediul țărilor vecine, precum Franța și Germania), în timp ce Norvegia este al doilea mare furnizor.

viewscnt
Afla mai multe despre
elvetia
energie