Ministerul Mediului din Bulgaria a solicitat refacerea raportului de impact asupra mediului al proiectului de exploatare offshore de gaze naturale Neptun Deep, cel mai mare din Marea Neagră românească, dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz, exprimându-și oficial îngrijorări cu privire la riscul de poluare a apelor sale teritoriale, precum și a litoralului bulgăresc, relevă date analizate de Profit.ro.
Legislația românească, care o transpune pe cea europeană, precum și Convenția ONU de la Espoo din 1991 privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, stipulează că, în situația în care un proiect care urmează să fie realizat pe teritoriul României poate să aibă un efect semnificativ asupra mediului altui stat membru UE, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului din România inițiază consultări cu cea din statul respectiv cu privire la efectele potențiale transfrontaliere ale proiectului și la măsurile avute în vedere pentru a reduce sau a elimina astfel de efecte.
Bulgarii au cerut inițial refacerea raportului de mediu al Neptun Deep în ianuarie 2024 și și-au reiterat solicitarea luna aceasta, după ce răspunsurile la primul set de observații al lor, primite în februarie de la dezvoltatorii proiectului și de la firma care a elaborat raportul, prin intermediul ministerului de resort de la București, nu i-au mulțumit pe deplin.
Prima solicitare a Bulgariei poate fi citită aici, iar răspunsurile la aceasta ale părții române - aici.
″(...) informațiile suplimentare remise de partea română nu conțin date concluzive și analize fundamentate care să demonstreze fără echivoc absența riscului la adresa sănătății populației asociat cu impactul factorilor de risc descriși (...). (...) Riscul potențial de sănătate pentru Republica Bulgaria, ca urmare a implementării proiectului, este legat de posibila poluare a apelor teritoriale bulgărești, inclusiv a apelor de scăldat și a litoralului adiacent, cu substanțe chimice din ape reziduale, cu combustibili și uleiuri provenite de la lucrările de construire și de la vasele de transport, cu scurgeri accidentale de la rezervoarele de reactivi de pe platformele de foraj etc. (...)
Modelarea (suplimentară efectuată de partea română – n.r.) (...) indică un impact limitat la zona facilităților de extracție, departe de apele teritoriale ale Bulgariei. Totuși, rezultatele nu iau în considerare posibilitatea ca, în cazul unei urgențe sau al unui dezastru la partea de foraj (offshore) a instalației de producție Neptun Deep, poluarea cu petrol să se extindă și să degradeze temporar calitatea apelor de scăldat de-a lungul coastei bulgare″, a transmis luna aceasta Ministerul Mediului de la Sofia celui din România, incluzând în scrisoarea sa și observații ale Ministerului Sănătății din Bulgaria.
CITEȘTE ȘI Lion Capital, dat în judecată de britanici pentru denumireÎn răspunsul românilor la observațiile inițiale ale bulgarilor se arăta că, din punct de vedere al riscului de sănătate pentru Bulgaria, există doar două potențiale forme de impact transfrontalier al Neptun Deep, respectiv zgomotul submarin și ″riscul extrem de improbabil de scurgere accidentală″, pentru ambele fiind pregătite măsuri. Acolo se sublinia totodată că niciuna dintre cele două forme posibile de impact nu este de natură să afecteze starea de sănătate a populației din Bulgaria.
″În acest context, studiul de sănătate publică atașat raportului de impact asupra mediului a evaluat impactul în zonele în care pot apărea efecte. S-a apreciat că singura astfel de zonă este cea localizată în proximitatea facilităților onshore. Dat fiind coordonatele facilităților și distanțele față de frontierele cu Bulgaria, populația Bulgariei se află în afara acestei zone potențial impactabile. Pentru a concluziona, motivul pentru care nu există referințe adiționale la populația bulgară afectată este faptul că proiectul nu generează impact asupra teritoriului Bulgariei și, în consecință, nici asupra populației, a apelor de scăldat sau a apei potabile″, se menționa în răspunsul din februarie al părții române.
CITEȘTE ȘI Ministrul Digitalizării: Românii vor avea în acest an aplicație unică pentru a scăpa de ghișee în relația cu statulCu toate acestea, instituția bulgară și-a reiterat solicitarea de refacere a documentației de impact asupra mediului a Neptun Deep, inclusiv a capitolului cu evaluarea acestui impact în context transfrontalier.
Ministerul Mediului de la Sofia a mai menționat că îi va informa pe români cu privire la organizarea de dezbateri publice asupra raportului de mediu Neptun Deep pe teritoriul Bulgariei.
CITEȘTE ȘI Contract semnat pentru un nou tronson din Autostrada Transilvania. Contracte anterioare - reziliate repetat din cauza incapacității constructorilor de a finaliza lucrărileÎn raport, întocmit de firma românească de consultanță de mediu Blumenfield, la comanda OMV Petrom și Romgaz, se afirmă că, în caz de deversare accidentală de petrol, conform modelării stocastice, în majoritatea situațiilor, impactul asupra apelor de suprafață va rămâne în limitele apelor românești. Potrivit sursei citate, există și posibilitatea ca aproximativ 25% din petrolul de la suprafață să ajungă dincolo de granița maritimă, în Bulgaria, în sezonul de iarnă, ponderea cantitativă scăzând la 21% în sezonul de vară, însă probabilitatea în sine ca poluarea potențială să afecteze și apele teritoriale bulgărești este extrem de redusă.
OMV Petrom este implicată și într-un proiect offshore de dezvoltare de zăcăminte de hidrocarburi din Marea Neagră bulgărească, aflat într-un stadiu semnificativ mai puțin avansat decât Neptun Deep. Compania românească, controlată de austriecii de la OMV, deține 42,86% din concesiunea perimetrului de profil Han Asparuh din Bulgaria, la care participația majoritară aparține gigantului francez TotalEnergies, care are și statut de operator.