Intrarea Romgaz, producătorul de gaze naturale controlat de statul român prin Ministerul Energiei cu peste 70% din acțiuni, într-un proiect grecesc de terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (LNG) planificat a fi dezvoltat în Marea Egee, pentru care compania a cerut acordul de principu al acționarului său majoritar, ar diversifica sursele de import de gaze ale României, spune directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru.
Profit.ro a anunțat anterior că Romgaz analizează posibilitatea de a prelua 20% din acțiunile companiei de proiect ce ar urma să dezvolte terminalul LNG Alexandroupolis, Gastrade SA.
"Acolo e o structură antedefinită, cu 5 acționari, fiecare ar urma să aibă o participație de 20%. Decizia aparține acționarului majoritar. Suntem deocamdată în proces de evaluare a riscului investiției și a indicatorilor economici ai proiectului, așa cum ne-au fost prezentați de către partea elenă. Am fost prima dată abordați de ei în acest scop în ianuarie 2019", a spus Volintiru.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Altex pleacă de pe platforma eMAGGastrade, parte a grupului energetic elen privat Copelouzos, dezvoltă proiectul terminalului LNG lângă orașul grecesc Alexandroupolis și a finalizat cu succes în ianuarie prima fază a unui test de piață privind cererea din partea potențialilor clienți care s-ar putea aproviziona cu gaze prin intermediul terminalului. Acesta ar urma să poată furniza gaze pe toate piețele balcanice.
În proiect este implicat și operatorul grec de transport de gaze DESFA. Interesați de proiect s-au arătat și Bulgartransgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor din Bulgaria, dar și unul dintre principalii exportatori americani de LNG, Cheniere Energy, care ar putea astfel să vândă în Europa gaze produse în exploatările de șist din SUA. Terminalul LNG Alexandroupolis ar urma să aibă o capacitate de tranzit de peste 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an și una stocare de 170.000 mc de LNG.
"După ultima vizită pe care am făcut-o noi la Atena rezulta faptul că, la sfârșitul anului, partea grecească ar urma să ia decizia finală de investiție în proiect. În mod normal, noi ar trebui să ne angajăm la investiție înainte. Însă din informațiile mai recente pe care le-am primit, fără să fie oficiale, înțeleg că această decizie va fi totuși amânată. Deci, din toate punctele de vedere suntem în grafic", a mai spus CEO-ul Romgaz.
CITEȘTE ȘI Producătorul german Geze reclamă în România dificultăți din zona legislativă, lipsa predictibilității și controlul sporadic și învechit al autoritățilorPotrivit acestuia, investiția inițială a Romgaz este evaluată la circa 12,5 milioane euro.
"Pachetul de 20% din acțiuni ar fi 12,5 milioane euro, asta ar fi investiția inițială. Iar proiectul în sine nu e foarte scump, înseamnă câteva sute de milioane de euro. Și participăm și la testul de piață pentru rezervare de capacitate pe viitorul terminal LNG. În acest fel, ne vom diversifica sursele de aprovizionare, plus că piața LNG-ului a fost destul de jos în ultima vreme și există tendința să rămână așa. Și avem, deci, și posibilitatea să cumpărăm LNG, iar după aceea să decidem ce facem: fie swap, fie regazeificare și transport. Ne va ajuta conducta de transport care va fi construită între Grecia și Bulgaria, care va tranzita gaze din Azerbaijan ce vin în Europa prin gazoductele TAP și TANAP și care se va uni cu BRUA pe teritoriul Bulgariei", a explicat directorul general al Romgaz.
El a mai spus că, după eventuala luare a deciziei finale de investiție, construcția și punerea în funcțiune a noului terminal LNG ar urma să dureze circa doi ani.