Delgaz Grid obține o altă finanțare europeană pentru o investiție de peste 31 de milioane de lei în județul Vaslui

Delgaz Grid obține o altă finanțare europeană pentru o investiție de peste 31 de milioane de lei în județul Vaslui
scris 2 oct 2019

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, a anunțat miercuri că a obținut o nouă finanțare europeană pentru o investiție de peste 31 de milioane de lei în județul Vaslui, iar proiectul vizează modernizarea stațiilor de transformare Huși, Stănilești, Vetrișoaia, Fălciu și Murgeni.

Din totalul finanțării, 23 milioane de lei sunt din fonduri UE și de la bugetul național, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Până acum, compania a obținut cofinanțări pentru proiecte a căror valoare totală este de peste 170 milioane lei, se arată într-un comunicat.

Peste 13,5 milioane de persoane erau conectate la sistemul public de alimentare cu apă, în 2018 CITEȘTE ȘI Peste 13,5 milioane de persoane erau conectate la sistemul public de alimentare cu apă, în 2018

”Investiția este cofinanțată cu aproximativ 19,5 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate și eficienței energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon), precum și cu aproximativ 3,5 milioane lei de la bugetul național, contribuția companiei noastre fiind de peste 8 milioane lei”, menținonează compania.

În cadrul proiectului vor fi modernizate stațiile de transformare Huși, Stănilești, Vetrișoaia, Fălciu și Murgeni (110/20kV) din județul Vaslui prin înlocuirea unor echipamente de înaltă și medie tensiune. De asemenea, vor fi create condițiile necesare pentru integrarea în SCADA (control și achiziție de date la distanță) a celor cinci stații de transformare.

Lucrările se vor derula pe o perioadă de patru ani și au ca obiectiv principal creșterea siguranței preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantității de energie electrică nelivrată și reducerea costurilor de mentenanță a rețelei de distribuție.

În același timp, calitatea serviciului de distribuție va fi îmbunătățită pentru peste 40.000 de clienți care sunt alimentați din stațiile incluse în proiect.

Începând din 2012 au fost implementate patru proiecte cu finanțare europeană, altele cinci fiind în derulare, vizând continuarea investițiilor în modernizarea rețelei de electricitate, montarea contorizării inteligente, formarea resurselor umane și securitatea cibernetica a sistemului de distribuție.

Compania are și alte proiecte în derulare. Astfel, un proiect similar celui din județul Vaslui, în valoare de peste 16 milioane de lei, urmărește modernizarea și integrarea în SCADA a stațiilor de transformare Hârlău, Pașcani și Gorban din județul Iași.

Dragoș Anastasiu, către patronii germani din România: Pregătiți-vă, cota unică va fi anulată și 400.000 de bugetari vor fi dați afară CITEȘTE ȘI Dragoș Anastasiu, către patronii germani din România: Pregătiți-vă, cota unică va fi anulată și 400.000 de bugetari vor fi dați afară

O investiție în valoare de peste 45 milioane lei, prin care se vor monta contoare inteligente la 10.000 de clienți, se derulează în municipiul Iași. În cadrul lucrărilor, rețeaua de joasă tensiune va fi modernizată prin înlocuirea a 8,8 km de cabluri și a peste 1800 de tablouri electrice (firide). În același timp, vor fi implementate infrastructura hardware și aplicațiile software necesare funcționării sistemului de măsurare inteligent.

Începând din aprilie 2019, compania a demarat și un proiect cu finanțare din Programul Operațional Capital Uman care va contribui la formarea profesională a unui grup de peste 200 de angajați, în contextul dinamicii pietei muncii, generată de retehnologizare, cresterea competitivității și nevoilor clienților.

De asemenea, prin două proiecte cu o valoare de aproximativ 41,3 milioane de lei a fost modernizat sistemul de distribuție a gazelor naturale din județele Iași și Cluj. În municipiul Iași și zona metropolitană a fost realizat un proiect cu o valoare totală de peste 6,2 milioane de lei care a vizat îmbunătățirea tehnologică a rețelei de gaze naturale, presiune medie, precum și modernizarea unor stații de reglare, prin dotarea cu sistem SCADA.

Totodată, în municipiul Cluj-Napoca a fost modernizată rețeaua de distribuție gaze naturale (conducte și branșamente) în cadrul unui proiect cu o valoare de aproximativ 35,1 milioane de lei, cofinanțat cu fonduri europene.

Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, operează o rețea de gaze naturale de circa 22.650 km în 20 de județe din partea de Nord și de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău) și o rețea de electricitate de peste 81.500 km în șase județe din Moldova: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

De la intrarea pe piața locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro în principal pentru modernizarea rețelelor de gaze și electricitate și a virat către stat impozite și taxe de 2 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
delgaz grid
e.on