Curtea de Conturi a descoperit că Electrica a plătit peste 50 milioane euro pe bunuri care nu există fizic

Curtea de Conturi a descoperit că Electrica a plătit peste 50 milioane euro pe bunuri care nu există fizic
scris 31 ian 2017

Compania Electrica, la care statul rămâne cel mai mare acționar, a plătit 227 milioane lei fără TVA (circa 51 milioane euro) pentru bunuri și servicii care există în contabilitate, însă bunurile nu există fizic în patrimoniul companiei, arată raportul public anual pe 2015, publicat de instituția de control.

Astfel, inspectorii Curții de conturi au remarcat "angajarea de fonduri bănești", în valoare de 227,035 milioane lei fără TVA, "pentru achiziția de bunuri (contoare, echipamente IT etc.), servicii de mentenanță și asistență tehnică aferente, în condițiile în care bunurile achiziționate, deși evidențiate în contabilitate, nu se regăsesc fizic în patrimoniu", arată raportul.

Urmărește-ne și pe Google News

Inspectorii instituției au mai descoperit că Electrica a cumpărat echipamente IT în baza unor contracte de subcontractare, încheiate de furnizor la prețuri mult mai mici decât cele stabilite inițial în contractul încheiat cu Electrica, ceea ce a condus la efectuarea de plăți nejustificate în valoare de 793.000 lei, scrie News.ro.

Inspectorii Curții recomandă, în urma controlului, extinderea verificărilor asupra contractelor de lucrări sau servicii ale companiei, în vederea identificării și a altor cazuri, precum și măsuri pentru recuperarea prejudiciilor.

Profitul Exxon Mobil a scăzut cu 40% în trimestrul patru, din cauza unor costuri excepționale CITEȘTE ȘI Profitul Exxon Mobil a scăzut cu 40% în trimestrul patru, din cauza unor costuri excepționale

Electrica deține trei dintre cele opt distribuții regionale de energie electrică și este o companie listată la Bursa de Valori București, iar acționarii privați, între care fonduri de investiții străine, dețin peste 50% din acțiuni.

Ministerul Energiei este cel mai mare acționar, cu o deținere de 48,78%., în timp ce BERD are o participație de 8,66%.

Electrica are o valoare de piață de 4,74 miliarde lei (1,05 miliarde euro), la ultimul preț de închidere de la Bursă, de 13,70 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
curtea de conturi
electrica