Facturile la gaze sunt aproape duble față de anul trecut. Deși de la 1 noiembrie se aplică măsurile de plafonare a prețurilor și compensare a facturilor, nu toată lumea beneficiază, însă, de ele.
Pentru un consum mai mic experții din energie vin cu sfaturi: pentru o factură mai mică la gaze, reglează temperatura casei, astfel încât în aer să nu fie mai mult de 21 de grade Celsius. De asemenea, ține geamurile închise atunci când centrala este pornită și aerisește în intervale scurte de timp.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Un grad în plus în casă crește consumul cu aproximativ 7-8 la sută. În plus, recomandarea experților este să setăm din centrală o temperatură mai scăzută a apei calde, astfel încât să nu necesite combinarea cu apa rece.
Pentru facturi suportabile la gaze, atât experții, cât și furnizorii, spun că în această iarnă trebuie să fim foarte atenți la consum și la contoare, astfel încât să beneficiem nu doar de plafonarea prețului la gaze, ci și de schema de compensare.
Cine poate beneficia de reduceri la tariful gazelor
Reducerea de 33 la sută din prețul gazului se acordă doar celor care se încadrează în anumite limite de consum, care diferă de la lună la lună. „La nivelul unei case aflate într-o zonă rece a României, probabilitatea să poți veni cu o eficientizare atât de mare a consumului, încât să te încadrezi în aceste plafoane este improbabilă, exceptând situația de a sta în frig, care nu este deloc de dorit”, spune Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, la Digi 24.
CITEȘTE ȘI BMW intenționează să angajeze 6.000 de persoane în 2022, anticipând creșterea cererii de vehicule electrice40 la sută din consumatori casnici de gaze nu se încadrează în condițiile de consum și nu vor beneficia de nicio compensație, potrivit Asociației Energia Inteligentă.
Circa 50 la sută nu vor primi reducerea la factură, pentru că prețul din contract este sub tariful de referință. Prin urmare, doar 10 la sută dintre consumatorii casnici de gaze vor primi facturi compensate.
În ce constă sprijinul de la stat pentru facturi mai mici la gaze
• plafonarea prețului la 0,37 lei/kWh
• reducere de 33% din prețul gazului (pentru consumul sub un anumit prag și preț sub 0,125 lei/kWh)
Limitele de consum până la care se acordă compensarea
• Noiembrie 2021: 154 metri cubi (1.649 kWh)
• Decembrie 2021: 231 metri cubi (2.405 kWh)
• Ianuarie 2022: 264 metri cubi (2.763 kWh)
• Februarie 2022: 231 metri cubi (2.512 kWh)
• Martie 2022: 220 metri cubi (2.330 kWh) (sursa: e-nergia.ro)
Câți români vor beneficia de compensarea facturilor
• circa 40% nu se încadrează în condițiile de consum
• circa 50% au prețul gazelor sub limita prețului impus de lege, 0,125 lei/kWh
• circa 10% vor primi compensare