Greva de la o serie de rafinării franceze a început să se facă simțită la benzinăriile din unele regiuni, care au trebuit să închidă din lipsă de carburanți, în timp ce în altele cozile făcute de șoferi s-au înmulțit, relatează agenția EFE.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Oliver Veran, a declarat vineri că "tensiunea va dura câteva zile", dar a refuzat să spună că ar fi vorba de un deficit, deși a recunoscut existența problemelor de aprovizionare din anumite regiuni, scrie Agerpres.
În declarațiile pentru postul de televiziune BFM, Veran a menționat că 15% dintre benzinăriile din țară au trebuit să pună semnul "închis", însă această situație se concentrează în anumite regiuni, precum cea a Parisului.
Executivul, care a deschis rezervele strategice și a crescut importurile, a anunțat că sfârșitul săptămânii se "anunță dificil" în aceste regiuni, în timp ce asociațiile benzinarilor cred că situația nu va reveni la normalitate mai devreme de zece zile, deși se va îmbunătăți treptat.
Cauza problemei este greva ce are loc de mai bine de o săptămână la o serie de rafinării ale grupului TotalEnergies, unde angajații cer majorări salariale pentru a face față creșterii prețurilor și argumentează că grupul petrolier a obținut profituri record.
Principala rafinărie a țării, situată în Normandia, de unde provine mai mult de o cincime din combustibilul consumat în Franța, este una dintre cele mai afectate de grevă.
La aceasta se adaugă o creștere a cererii în benzinăriile TotalEnergies, care a adăugat o reducere de 20 de cenți pe litru celei deja aplicate de Executiv, de 30 de cenți, ceea ce a făcut ca în ultimele zile să crească semnificativ numărul șoferilor care alimentează la aceste stații.
Grupul petrolier, care la rândul său refuză să admită că există o penurie, recunoaște că "există probleme de aprovizionare" în unele stații, în special în interiorul țării, pe care intenționează să le rezolve treptat.