Cotațiile petrolului se îndreaptă spre cel mai puternic declin lunar din 2008

Cotațiile petrolului se îndreaptă spre cel mai puternic declin lunar din 2008
scris 29 nov 2018

Cotațiile petrolului se îndreaptă spre cea mai puternică scădere lunară din 2008 încoace, în condițiile în care stocurile americane de țiței continuă să crească, iar o nouă tăiere a producției din partea Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și a aliaților săi este pusă sub semnul întrebării.

Valul de creșteri al stocurilor americane de petrol și declarațiile ministrului saudit al Energiei, care susține că Arabia Saudită nu va reduce producția fără sprijinul aliaților, sunt cele mai recente motive pentru scăderea cotațiilor. 

Urmărește-ne și pe Google News

Prețurile petrolului au coborât ieri cu circa 2,5%, fiind în ușoară revenire astăzi. Referința globală Brent a pierdut, în noiembrie, peste 21%, în timp ce prețul petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referință în SUA, a scăzut cu peste 22%.

România - ultimul loc în UE la cheltuielile pentru sănătate CITEȘTE ȘI România - ultimul loc în UE la cheltuielile pentru sănătate

Potrivit datelor Administrației pentru Informații în domeniul Energiei (EIA), publicate ieri, stocurile de petrol din SUA au crescut pentru a zecea săptămâna la rând, fiind cu doar 80 de milioane de barili sub nivelul record (de 535 de milioane de barili) atins în martie anul trecut. Săptămâna trecută, creșterea stocurilor din SUA a fost de 3,6 milioane de barili.

Totodată, președintele rus Vladimir Putin a declarat ieri că Rusia este gata să continue cooperarea cu OPEC pentru susținerea cotațiilor petrolului, dacă acest lucru va fi necesar, dar este mulțumit cu un preț de 60 de dolari pe baril. În prezent, petrolul Brent este tranzacționat la 59,5 dolari pe baril.

Percheziții de amploare la sediul central al Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania. Anchetă legată de spălarea de bani. Acțiunile cad CITEȘTE ȘI Percheziții de amploare la sediul central al Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania. Anchetă legată de spălarea de bani. Acțiunile cad

Referința americană WTI se tranzacționează la circa 52 de dolari pe baril după ce a coborât, pe parcursul ședinței, sub 50 de dolari pe baril, prima cădere sub acest prag din ultimul an.

În piață există așteptări legate de o nouă reducere a producției din partea OPEC și a partenerilor, în contextul unei întâlniri programate pe 6 decembrie la Viena. Producătorii iau în calcul tăieri de producție zilnice de până la 1,4 milioane de barili, însă cele mai recente declarații arată că decizia finală este incertă.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
opec
eia
stocuri cotatii
putin
arabia saudita