Manfred Leitner, membru al board-ului executiv al grupului austriac OMV responsabil cu activitatea de downstream, a declarat la Londra, cu ocazia prezentării strategiei companiei până în anul 2020, că grupul "nu este deloc amuzat" de incertitudinile legate de traseul conductei internaționale BRUA, planificată să lege sistemele de transport de gaze ale Bulgariei, României, Ungariei și Austriei inclusiv pentru tranzitul către vestul Europei al gazelor care urmează să fie extrase din perimetrul offshore Neptun Deep.
"Nu ne amuză deloc faptul că, acum, conducta BRUA se oprește în Ungaria. Este acum în discuție atragerea Slovaciei în proiect, dar nu este o variantă care să ne convină, pentru că asta înseamnă costuri suplimentare pentru clienții noștri. Din această cauză, traseul nu este conexiunea ideală. Ideea este că nu tot gazul trebuie să se ducă spre Vest", a spus Leitner.
Printre planurile strategice ale operatorului sistemului național de transport al gazelor, Transgaz, se numără facilitatea exporturilor românești de gaze către Republica Moldova și Ucraina.
Proiectul BRUA a apărut după eșecul Nabucco și presupune dezvoltarea unei capacități de transport gaze naturale între punctele existente de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale din Bulgaria (la Giurgiu) și Ungaria (Csanadpalota), prin construirea unei noi conducte. BRUA va străbate teritoriul României pe o distanță de 528 de kilometri, de la sud, din județul Giurgiu, spre vest, traversând județele Teleorman, Dâmbovița, Argeș, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș și Arad.
CITEȘTE ȘI China vrea să elimine autoritatea de reglementare a mass media, pentru ca aceasta să fie controlată mai strict de guvernNoul gazoduct va avea o capacitate maximă de livrare de gaze de 1,5 miliarde de mc/anual spre Bulgaria și 4,4 miliarde de mc/anual spre Ungaria. Proiectul este vital și pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră.
În vară, Transgaz anunța că operatorul omolog din Ungaria, FGSZ, i-a transmis că nu a primit aprobare din partea Consiliului de Supraveghere al companiei pentru construirea secțiunii ungare a conductei internaționale BRUA până în Austria, dar că va continua discuțiile cu Gas Connect, transportatorul de gaze austriac, pentru a găsi o soluție de transport fizic al gazelor naturale dinspre Ungaria înspre Austria.
În februarie, directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, declara că firma este în discuții privind exportul în țările vecine al gazelor care vor fi extrase din Marea Neagră, însă a pierdut licitația pentru rezervarea de capacitate pe conducta spre Ungaria.
"În această perioadă noi purtăm discuții și analizăm scenarii de vânzare pe astfel de piețe din vecinătate, dar ele trebuie să fie calibrate cu disponibilitatea de interconectivități între România și piețele potențiale. Nu avem niciun contract încheiat la această oră", spunea Mariana Gheorghe.