CONFIRMARE BSOG pregătește arbitraj împotriva statului român: Autoritățile nu și-au respectat promisiunile, apelăm la opțiunile existente pentru rezolvarea problemei Legii offshore!

CONFIRMARE BSOG pregătește arbitraj împotriva statului român: Autoritățile nu și-au respectat promisiunile, apelăm la opțiunile existente pentru rezolvarea problemei Legii offshore!
scris 5 apr 2022

Compania petrolieră americană Black Sea Oil&Gas (BSOG), operatorul și principalul concesionar al perimetrului offshore de gaze naturale Midia (MGD), cel mai avansat proiect nou de extracție de gaze din Marea Neagră românească, confirmă că a decis să își urmeze opțiunile existente pentru rezolvarea problemei Legii offshore și să trimită autorităților de la București o notificare privind intenția sa de a iniția o procedură de arbitraj împotriva statului român la Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Internațională (ICC) de la Paris, cum a anunțat anterior Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Motivul: Deși se apropie de momentul începerii producției de gaze din Proiectul MGD, BSOG nu a văzut încă un proiect pentru dezbatere publică, a declarat, pentru Profit.ro, CEO-ul companiei, Mark Beacom.

Urmărește-ne și pe Google News

“Deși am primit continuu asigurări din partea Guvernului că Legea Offshore va fi modificată, ne apropiem de începerea producției de gaze din Proiectul MGD, dar nu am văzut încă un proiect de modificare publicat pentru dezbatere publică. Drept urmare, BSOG și partenerii săi, reprezentând Titularul Acordului de Concesiune, își urmează opțiunile existente pentru rezolvarea aceastei probleme”, afirmă Beacom.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Va fi destul de greu pentru statele din zona OPEC să crească producția de petrol. Războiul se resfrânge și asupra altor industrii, precum cea a construcțiilor. Nou val de creșteri de prețuri CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Va fi destul de greu pentru statele din zona OPEC să crească producția de petrol. Războiul se resfrânge și asupra altor industrii, precum cea a construcțiilor. Nou val de creșteri de prețuri

BSOG susține că în toată această perioadă s-a angajat “într-un dialog constructiv cu autoritățile competente în vederea soluționării acestor probleme", dar nu a exclus "posibilitatea de a urma o acțiune juridică în cazul în care calea dialogului nu va avea un rezultat pozitiv”.

“Am declarat de nenumărate ori că BSOG și partenerii săi și-au luat angajamentul ferm să dezvolte Proiectul MGD din largul Mării Negre pornind de la premisa că legislația ostilă va fi abrogată. În paralel cu dezvoltarea proiectului am făcut demersuri pentru restabilirea drepturilor noastre în ceea ce privește dispozițiile fiscale, comercializarea gazelor și alte aspecte de reglementare care, împreună, subminează viabilitatea dezvoltării proiectelor de gaze naturale din Marea Neagră”, precizează CEO-ul companiei.

Întrebat de Profit.ro ce ar putea face statul român pentru a evita situația de a se ajunge în fața Curții de Arbitraj de la Paris, Beacom a răspuns: “Ceea ce oficialii publici promit de când Legea offshore a fost promulgată în 2018: modificarea termenilor fiscali care sunt în detrimentul oricăror investiții în Marea Neagră”.

Cu toate acestea, oficialul BSOG susține că începutul producției de gaze din Proiectul MGD nu este condiționat de nicio acțiune dintre Titular si Statul Român și nici de modificarea legislației offshore actuale, dar “influențează angajamentele viitoare ale BSOG în România”.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Mă aștept ca, în următoarea perioadă, piața de criptomonede să evolueze în tandem cu piața bursieră. Investitorii tind să fie mai degrabă precauți și să se orienteze către active mai sigure CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Mă aștept ca, în următoarea perioadă, piața de criptomonede să evolueze în tandem cu piața bursieră. Investitorii tind să fie mai degrabă precauți și să se orienteze către active mai sigure

În opinia sa, “în cazul în care taxarea suplimentară prevăzută în Legea Offshore este abrogată, atunci este posibil ca investitorii să revină nu doar pentru punerea în producție a celor 150-200 de miliarde de metri cubi de gaze descoperiți deja în platoul continental al Mării Negre aparținând României, dar se vor angaja din nou în activități de explorare pentru identificarea de noi resurse”.

Notificarea este o etapă preliminară care precede intentarea propriu-zisă a unei proceduri de arbitraj. Dat fiind că termenele procedurale de la ICC Paris sunt destul de lungi, teoretic este timp pentru ca România să modifice Legea offshore chiar până la startul producției de gaze din perimetrul Midia. Actuala coaliție de guvernare a promis de altfel în mod repetat acest lucru.

Toate acordurile petroliere încheiate de statul român cu concesionari de perimetre de țiței și gaze prevăd că disputele se rezolvă în conformitate cu legislația românească, dar la Curtea de la Paris. În 2018, România a câștigat un arbitraj la Paris cu gigantul petrolier american Chevron, care a fost obligat să îi plătească peste 90 milioane dolari în urma rezilierii a trei acorduri petroliere de concesiune fără respectarea obligațiilor financiare prevăzute de Legea petrolului.

BSOG a adoptat decizia finală de investiție în proiectul Midia în 2019, după adoptarea de către Parlamentul României a Legii offshore cu prevederi de suprataxare a producătorilor de gaze, însă a anunțat încă de atunci că nu exclude posibilitatea de a da în judecată statul român, dacă nu va modifica actul normativ.

viewscnt
Afla mai multe despre
bsog
legea offshore
anrm
confirmare
arbitraj
paris