Una dintre cele mai importante licitații organizate de Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, pentru proiectul conductei internaționale ce va interconecta sistemele de transport ale României, Bulgariei, Ungariei și Austriei (BRUA), respectiv cea de achiziție de material tubular necesar construirii conductei, a fost contestată de cinci dintre cele șapte companii și consorții care vânează contractul pe 3 ani, cu valoare estimată maximă de circa 238 milioane euro cu tot cu TVA (200 milioane euro fără TVA).
În decembrie anul trecut, Transgaz lansa procedura de atribuire a unui contract de furnizare de material tubular și curbe pentru secțiunea de pe teritoriul României a BRUA, în lungime de 528 de kilometri.
La licitație au depus oferte combinatul siderurgic ArcelorMittal Galați, având ca subcontractanți firmele Sara SRL din Buzău, Corinth PipeWorks Pipe Industry din Grecia și Izostal din Polonia, TMK Artrom Slatina, deținută de grupul rus TMK, Moldocor Piatra Neamț a omului de afaceri Mihai Bătrânu, având ca terț susținător compania din China Zhongyou BSS (Qinhuangdao) Petropipe, parte a grupului China National Petroleum Corporation, controlat de statul chinez, două consorții având ca lideri firme din Turcia, Borusan Mannesman-Noksel Celik și Urman Celik-Emek Boru-Cis Gaz SRL-Valro Trade SRL, precum și companiile turcești Erciyas Celik și Toscelik Spiral.
CITEȘTE ȘI Numire surprinzătoare: Directorul executiv al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice a fost instalat la șefia CNAS. Ce anunța la PROFIT HEALTH.forumCinci dintre cei șapte ofertanți, respectiv ArcelorMittal, TMK Artrom, Moldocor, Borusan Mannesman și Erciyas Celik, au contestat rezultatele evaluării intermediare a efectuată de Transgaz cu o lună înainte, prin care ofertele le fuseseră declarate neconforme. Un al șaselea, Toscelik Spiral, a formulat cerere de intervenție, prin care a solicitat menținerea rezultatelor evaluării Transgaz și respingerea ofertelor contestatarilor.
Patru dintre cele cinci contestații, precum și cererea de intervenție au fost respinse de către Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), fiind admisă o singură contestație, cea a rușilor de la TMK Artrom.
"Admite contestația formulată de către SC TMK–ARTROM SA, cu sediul în Slatina, în contradictoriu cu SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAȘ. Anulează procesul verbal nr. 34670/21.07.2017 în partea privind decizia de respingere a ofertei contestatoarei TMK-Artrom SA și actele subsecvente părții anulate din respectivul proces verbal. Obligă entitatea contractantă la reanalizarea ofertei contestatoarei", se arată în decizia CNSC.
CITEȘTE ȘI Indicatorul CFA România: Încrederea macroeconomică a scăzut, pentru a cincea lună consecutiv. Analiștii anticipează în continuare deprecierea leului și majoarea ratelor de dobândă
Profitul net al producătorului de țevi TMK Artrom Slatina, parte a grupului omonim controlat de miliardarul rus Dmitri Pumpianski, s-a majorat de aproape 5 ori în primele 9 luni ale anului, față de perioada similară din 2016, la 24,5 milioane lei. Cifra de afaceri consolidată a companiei a crescut cu 35%, la aproape 767 milioane lei.
În prezent, licitația Transgaz de achiziție de material tubular pentru BRUA se află în faza evaluării financiare.
Transgaz va împrumuta 50 milioane euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru finanțarea etapei I a proiectului de construcție a secțiunii românești a conductei internaționale BRUA, contractul de credit fiind semnat luna trecută. Investiția totală este estimată la 560 milioane euro, din care 179 milioane euro vor fi acoperiți de un grant acordat de Uniunea Europeană. Autorizația de construcție pentru BRUA a fost emisă de Ministerul Energiei în martie.
CITEȘTE ȘI Florin Georgescu, BNR: Impozitarea progresivă trebuie introdusă cât mai rapid. Cota unică a crescut corupția și evaziuneaProiectul BRUA a apărut după eșecul Nabucco și presupune dezvoltarea unei capacități de transport gaze naturale între punctele existente de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale din Bulgaria (la Giurgiu) și Ungaria (Csanadpalota), prin construirea unei noi conducte. BRUA va străbate teritoriul României pe o distanță de 528 de kilometri, de la sud, din județul Giurgiu, spre vest, traversând județele Teleorman, Dâmbovița, Argeș, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș și Arad. Noul gazoduct va avea o capacitate maximă de livrare de gaze de 1,5 miliarde de mc/anual spre Bulgaria și 4,4 miliarde de mc/anual spre Ungaria. Proiectul este vital și pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră.
Gigantul industrial american Caterpillar este primul câștigător al uneia dintre licitațiile majore organizate de Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor, pentru proiectul construcției secțiunii românești a conductei internaționale BRUA. O subsidiară înregistrată în Belgia a grupului american, Solar Turbines SA, va furniza Transgaz compresoare centrifugale cu turbine de gaz pentru cele trei stații de comprimare a gazelor din componența conductei, adjudecându-și în acest sens, în august, un contract în valoare totală de peste 45 milioane euro, cu tot cu TVA.
La scurt timp după atribuirea contractului de furnizare de compresoare, Transgaz a lansat o nouă licitație, pentru execuția celor trei stații de comprimare din cadrul proiectului BRUA. Valoarea estimată a contractului este de peste 463 milioane lei cu tot cu TVA, iar acesta va include achiziția, livrarea, depozitarea temporară, executarea, construirea, instalarea, probarea, verificarea, punerea în funcțiune, autorizarea funcționării obiectivelor și mentenanța pe 24 luni aferente stațiilor de comprimare Podișor, Bibești și Jupa.
Tot în august a fost deblocată principala licitație din cadrul proiectului, cea pentru execuția propriu-zisă a secțiunii românești a conductei BRUA, contract în valoare estimată de peste 1,5 miliarde lei, cu tot cu TVA, împărțit în 3 loturi, respectiv pe 3 segmente de conductă: Podișor-Văleni (180 km), Văleni-Pui (140 km) și Pui-Recaș (159 km).