Motivele invocate sunt închiderea unor cariere miniere, ca urmare a planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia (CEO), precum și reducerea cheltuielilor la nivelul CEO, decizii care lovesc direct în salariații Minprest, deși aceștia nu poartă nicio vină pentru situația creată, susțin reprezentanții sindicatului.
„Atragem atenția că aceste concedieri reprezintă și o consecință directă a unui management defectuos și a unor politici publice aplicate fără discernământ social în care se taie de la cei care muncesc, dar se mențin privilegii și funcții inutile.
Sindicatul Liber Alfa Minprest a transmis, în mod repetat, Ministerului Energiei și conducerii CE Oltenia propuneri concrete pentru reducerea impactului social, inclusiv diminuarea drastică a numărului de pensionari menținuți pe funcții TESA în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Ministrul Energiei a ignorat aceste propuneri, preferând să sacrifice locuri de muncă active în loc să corecteze dezechilibre evidente din sistem.
Este inacceptabil ca, într-o companie de stat, pensionari reangajați și structuri administrative supradimensionate să fie protejate, iar salariații Minprest Serv SA, oameni activi, cu familii și obligații, să fie trimiși în șomaj”, se arată în comunicat.
Sindicatul Liber Alfa Minprest subliniază că a formulat propuneri clare și realiste pentru a reduce numărul concedierilor, însă acestea nu au fost asumate, iar dialogul social a fost tratat cu superficialitate.
„În acest context, avertizăm că responsabilitatea pentru efectele sociale ale acestor concedieri aparține în totalitate factorilor decizionali, de la conducerea CE Oltenia și Ministerului Energiei. Sindicatul Liber Alfa Minprest nu va accepta transformarea salariaților Minprest Serv în victime tăcute ale restructurării și își rezervă dreptul de a declanșa acțiuni sindicale, proteste și de a sesiza atât Guvernul României, instituțiile statului român, precum și organismele europene, dacă nu vor fi identificate soluții reale și imediate”, se mai menționează în comunicatul Sindicatului Liber Alfa Minprest.
Potrivit directorului Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Gorj, Romeo Chiriac, motivul care stă la baza acestei hotărâri este faptul că CEO va renunța în 2026 în totalitate la o parte a serviciilor desfășurate de Minprest – mentenanță, asistență tehnică, întreținere și reparații linii căi ferate, curățenie interioară și întreținere centrale termice, scrie Agerpres.
„Înainte de sărbători am primit o notificare de la Minprest Serv SA în care ne-au înștiințat că la ora actuală au 1.003 salariați, din care 984 personal activ și 19 persoane cu contractul individual de muncă suspendat. Din cei 984 activi, 889 sunt muncitori, 43 sunt șefi de echipă și formații și 52 TESA. Ne-au înștiințat că, începând cu ianuarie 2026, urmează să concedieze 170 de persoane prin concediere colectivă și 125 de persoane cărora le încetează contractele care au fost încheiate pe perioadă determinată. În zece zile calendaristice pot veni sindicatele cu propuneri și bănuiesc că au făcut deja propuneri către conducere, urmând să ne transmită notificarea finală, ulterior urmând să le acordăm serviciile de preconcediere”, a declarat Romeo Chiriac.
În noiembrie 2025, 300 de angajați ai Minprest au protestat la Târgu Jiu, principalul motiv fiind disponibilizările anunțate în cadrul societății.














