Bulgaria și România vor construi o conductă de rezervă pentru transportul de gaze naturale, pe sub Dunăre

Bulgaria și România vor construi o conductă de rezervă pentru transportul de gaze naturale, pe sub Dunăre
scris 31 mai 2016

Bulgaria și România vor construi o conductă de rezervă pentru transportul de gaze naturale pe sub Dunăre, pe lângă un gazoduct principal care urmează să fie finalizat în această vară, a anunțat operatorul Bulgartransgaz, relatează Novinite.

La începutul lunii aprilie, Bulgartransgaz și operatorul român Transgaz au semnat un contract pentru construcția unui gazoduct pe sub Dunăre. Pe lângă conducta principală, reprezentanții Bulgartransgaz și Transgaz au semnat luni un contract pentru construcția unui gazoduct de rezervă pe sub Dunăre, care să interconecteze sistemele de transmisie a gazelor ale celor două țări, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În conformitate cu legislația românească, asocierea INSPET a fost selectată drept contractor principal al proiectului, în timp ce HABAU PPS Pipeline Systems va fi companie asociată.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Marii furnizori de energie au început să-și fure clienții. Electrica și Enel își atacă reciproc piețele și vor să vândă și gaze CITEȘTE ȘI Marii furnizori de energie au început să-și fure clienții. Electrica și Enel își atacă reciproc piețele și vor să vândă și gaze

În cazul conductei principale de gaze, compania austriacă HABAU a fost selectată drept contractor principal al acesteia, care ar trebui să devină operațională la jumătatea acestei veri.

Potrivit proiectului, conducta de rezervă ar trebui finalizată în termen de 214 zile de la începerea lucrărilor de construcție pe teritoriile ambelor țări. Tronsonul de gazoduct dintre Bulgaria și România va avea o lungime de 2,1 kilometri și o capacitate anuală maximă de transport de 1,5 miliarde de metri cubi.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
conducta
bulgaria