Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că ar trebui efectuate studii care să evalueze potențialul de producție de energie eoliană prin intermediul unor parcuri de profil instalate în largul sectorului românesc al Mării Negre și a recomandat companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, să ia în calcul astfel de proiecte.
"Nu există studii făcute până acum și cred că a venit momentul să ne apucăm de treabă pe acest lucru. Eu am fost la câteva conferințe europene și am văzut ce există în Marea Nordului și nu văd de ce potențialul vântului din Marea Neagră nu ar putea fi folosit și pentru producerea de energie electrică în România. Până acum nu am văzut deloc în dezbaterea publică această idee, în condițiile în care există acest potențial. Am putea demara, cu bani europeni, studii privind potențialul eolian din Marea Neagră și am putea instala pe bani europeni", a declarat ministrul, la o o conferință despre importanța geostrategică și economică a Mării Negre organizată de publicația Financial Intelligence.
Astfel de studii, însă, au început să fie efectuate la nivel universitar în România încă de la începutul anilor 2000 și s-au înmulțit în ultima perioadă, stimulate de înăsprirea politicilor europene de combatere a schimbărilor climatice și de măsurile UE de sprijinire a producției de energie cu emisii reduse de carbon.
De exemplu, un studiu publicat anul trecut de doi cercetători de la Departamentul de inginerie mecanică al Universității Dunărea de Jos din Galați, finanțat printr-un grant acordat de Ministerul Educației, concluzionează că cea mai bună locație românească potențială de instalare a unui parc eolian offshore se află în nordul Zonei Economice Exclusive a României din Marea Neagră, aproape de Delta Dunării, mai precis în dreptul localității Sfântu Gheorghe, la circa 40 de kilometri de țărm.
Și zona offshore din dreptul Mangaliei, la circa 20 de kilometri de țărm, este considerată interesantă din acest punct de vedere, potrivit articolului "A Study on the Wind Energy Potential in the Romanian Coastal Environment", publicat în mai 2019 în revista științifică Journal of Marine Science and Engineering și întocmit de către cercetătorii gălățeni Liliana Rusu și Florin Onea.
Concluziile se bazează pe analiza unor factori precum viteza și persistența vântului, adâncimea apei, distanța față de țărm și performanța turbinelor eoliene. Studiul cu privire la caracteristicile eoliene ale zonei se întemeiază pe cercetarea de date statistice înregistrate pe o perioadă de 20 de ani, între ianuarie 1998 și decembrie 2017.
"Din comparația cu unele situri europene rezultă că, în acest moment, pentru zona românească, ar fi mai potrivită dezvoltarea unui proiect pilot sau a unor zone de testare, care să implice un număr limitat de turbine. (...) Per total, lucrarea de față indică faptul că mediul costier al României poate susține cu succes o fermă eoliană offshore, utilizând expertiza acumulată de industria eoliană locală onshore, care a realizat proiecte majore aflate în operare", conchid cercetătorii români.
Ei adaugă că, dat fiind că Marea Neagră este o mare închisă, manifestările extreme ale valurilor sunt mai puțin severe decât în zonele de coastă oceanice, ceea ce reduce riscurile de avariere sau distrugere a turbinelor eoliene offshore.
Într-o altă lucrare recentă, teza de doctorat "Studii privind evaluarea resurselor de energie regenerabilă în zona litoralului românesc al Mării Negre", susținută anul trecut tot la Universitatea Dunărea de Jos din Galați de către inginerul Dragoș Marian Niculescu, sunt analizate și limitările de infrastructură și de reglementare cu privire la potențiala amplasare de parcuri eoliene în Marea Neagră.
"Pentru a oferi o perspectivă asupra potențialului de energie regenerabilă la Marea Neagră trebuie luată în calcul suprafața disponibilă a mării pentru instalarea diverselor convertoare. Așadar, în această analiză sunt luate în calcul Ariile Marine Protejate, Rezervația 2 Mai – Vama Veche, liniile de navigație, radele portuare, cât și aria interzisă a platformelor petroliere. Au fost create două situații, una în care sunt luate în considerare toate ariile interzise, mai puțin ariile naturale protejate, de interes comunitar (SCI – Situri de Importanță Comunitară) și a doua în care sunt luate în considerare toate ariile. (...) Pentru această evaluare s-a considerat că zona din apropierea coastei (distanța de la țărm până la izobata de 20 m) să râmână nefolosită pentru amplasarea convertoarelor de energie, întrucât ar strica peisagistica zonei, cu atât mai mult cu cât zona costieră este folosită pentru turism. Așadar, eliminând din hartă zona de până la izobata de 20 m și zonele interzise privind căile de navigație, zona platformelor petroliere și ariile aparținând rezervațiilor marine, se obține harta din figura Fig. 5.7a. Pentru a obține harta din figura Fig. 5.7b s-au mai eliminat suprafețele aparținând ariilor protejate de interes comunitar. Un parc eolian de dimensiunea celui considerat mai sus în subcapitolul 3.2., care acoperă aproximativ o arie de 64 kmp (pentru care s-a luat în considerare un parc format din 72 de turbine eoliene, având un diametru al rotorului de 154 m și o spațiere între turbine de 1,08 km) și-ar găsi locul oriunde de-a lungul litoralului, în poligoanele verzi, unde puterea ar fi între 420 W/m2 și 460 W/m2 (Fig. 5.8)", se arată în lucrare.
Într-un alt studiu din 2019, cercetătorii Liliana Rusu și Florin Onea estimează că un parc eolian offshore amplasat aproximativ în dreptul localității Sulina, la circa 23 de kilometri de țărm, cu o adâncime a apei în zonă de 32 m, ar putea ajunge să acopere circa 1,7% din producția totală de energie a României. Ei au luat ca model parcul eolian offshore britanic Greater Gabbard, cu putere instalată de peste 500 MW, realizat în urma unei investiții totale de circa 1,6 miliarde lire sterline și a cărui producție poate alimenta cu curent electric aproape 530.000 de locuințe.
Deocamdată, costul de construcție și instalare a parcurilor eoliene offshore este mai mare decât cel similar al "moriștilor" amplasate pe uscat, însă se estimează că, până în 2035, cele două ar putea ajunge la paritate, moment în care va fi mai avantajos să investești în offshore, unde capacitatea de producție este mai mare, grație resursei de vânt mai bogate. Potrivit organizației Wind Europe, costul investițional mediu în eolianul offshore european a scăzut amplu, cu peste 44%, de la 4,41 milioane euro/MW instalat în 2013 la 2,45 milioane euro/MW în 2018. Acest cost mediu ascunde însă o realitate mai complicată. De exemplu, unele proiecte sunt semnificativ mai scumpe decât altele căci includ și costurile de realizare a rețelei de transport la țărm a energiei, în vreme ce, în alte cazuri, aceste costuri sunt suportate de operatorii de transport și sistem naționali.
Astfel, în 2019, au fost luate decizii finale de investiție pentru patru proiecte eoliene offshore europene, în Marea Britanie (putere instalată de 450 MW), Olanda (383 MW), Franța (480 MW) și Norvegia (88 MW). Costurile investiționale sunt de 2 euro/MW pentru proiectul olandez, de 5 euro/MW pentru cel francez, 5,1 euro/MW (Marea Britanie) și 5,5 euro/MW (Norvegia).
Anul trecut, Europa și-a sporit puterea instalată în parcuri eoliene offshore cu peste 3.620 MW, ajungând la un total de peste 22.000 MW, compus din mai mult de 5.000 de turbine conectate la rețelele energetice a 12 țări.
