ANAF: Șefii CE Oltenia au încasat nemeritat indemnizații de 243.000 lei, care trebuie recuperate, la nevoie în instanță

ANAF: Șefii CE Oltenia au încasat nemeritat indemnizații de 243.000 lei, care trebuie recuperate, la nevoie în instanță
scris 13 iun 2016

Un control al ANAF a descoperit că membrii Consiliului de Supraveghere și ai directoratului Complexului Energetic Oltenia au încasat necuvenit, în 2014 și 2015, indemnizații în valoare netă totală de aproape 243.000 lei, iar inspectorii Fiscului au dispus recuperarea acestei sume, plus dobânzi penalizatoare acumulate de circa 22.000 lei, inclusiv prin acțiuni în justiție intentate de companie împotriva persoanelor respective, dacă va fi nevoie.

Inspectorii ANAF și ai Direcției Finanțe Publice Craiova au mai descoperit, în cadrul unui control desfășurat la CE Oltenia în perioada noiembrie 2015-februarie 2016, că societatea a încălcat  OG nr. 26/2013 cu privire la disciplina financiară a companiilor de stat prin depășiri de cheltuieli în anul 2014.

Urmărește-ne și pe Google News

Pentru aceste abateri, ANAF a sancționat CE Oltenia cu amendă de 25.000 lei. Complexul a plătit amenda, iar ulterior a contestat în justiție concluziile controlului ANAF.

The Telegraph recomandă britanicilor să viziteze Bucureștiul: Alcool ieftin, cafenele-hipster și Ateneul Român CITEȘTE ȘI The Telegraph recomandă britanicilor să viziteze Bucureștiul: Alcool ieftin, cafenele-hipster și Ateneul Român

Cu toate acestea, dispozițiile date de ANAF în urma controlului rămân obligatorii, astfel că a fost convocată AGA CE Oltenia, pe 11 iulie, pentru a aproba demersurile de recuperare a indemnizațiilor încasate necuvenit de conducerea companiei, de la persoanele respective, "inclusiv, dacă va fi cazul, pe cale judecătorească", conform convocatorului AGA CE Oltenia.

Potrivit documentului citat, în cadrul controlului, inspectorii ANAF au verificat modul în care a fost stabilit gradul de îndeplinire al obiectivelor și indicatorilor de performanță pentru membrii Consiliului de Supraveghere și ai directoratului Complexului Energetic Oltenia, grad în funcție de care persoanele respective își încasează integral sau nu indemnizațiile stabilite prin contractele de mandat.

Concluzia inspectorilor a fost că gradul de îndeplinire al obiectivelor și indicatorilor de performanță a fost stabilit incorect în raport cu legislația în vigoare, astfel că șefii Complexului au încasat mai mulți bani decât li s-ar fi cuvenit, respectiv în total suma netă de aproape 243.000 lei.  

Șapte foști directori ai Deutsche Bank au fost condamnați pentru fraudă cu certificate de dioxid de carbon CITEȘTE ȘI Șapte foști directori ai Deutsche Bank au fost condamnați pentru fraudă cu certificate de dioxid de carbon

"Măsurile dispuse de echipa de inspecție pentru Societatea Complexul Energetic Oltenia SA sunt de a recupera de la membrii Consiliului de Supraveghere și de la membrii directoratului sumele reprezentând indemnizații și remunerații necuvenite, precum și dobânzile penalizatoare aferente, până la data recuperării integrale a sumelor datorate", se arată într-un document al CE Oltenia. Aceste dobânzi, calculate până la data de 15 ianuarie 2016, se ridică la suma totală de circa 22.000 lei.

Astfel, cei 5 membri ai Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia ar fi încasat necuvenit, pentru primele trimestre din 2014 și 2015, câte aproape 4.300 de lei fiecare. Cei 5 sunt Gabriel Dumitrașcu, Răzvan Purdilă, Cătălin Spătaru, Georgiana Porumbel și Alin Chițu.

Sumele considerate de ANAF ca fiind încasate necuvenit de către membrii directoratului CE Oltenia sunt mult mai mari decât în cazul membrilor Consiliului de Supraveghere, respectiv de 61.209 lei (Ion Petroniu, directorul Departamentului Strategii Dezvoltare, pentru perioada ianuarie 2014-septembrie 2015), 60.126 lei (Aurel Mehedințu, directorul Diviziei Energetice, ianuarie 2014-septembrie 2015), 53.137 lei (Daniel Antonie, directorul Diviziei Miniere, ianuarie 2014-aprilie 2015), 41.206 lei (Maria Scurtu, directorul Diviziei Financare, ianuarie 2014-octombrie 2014) și 5.687 lei (Adriana Vîlceanu, directorul Diviziei Financiare, mai-iunie 2015).

Guvernatorul Bundesbank respinge ideea adoptării unor măsuri suplimentare de stimulare a economiei zonei euro CITEȘTE ȘI Guvernatorul Bundesbank respinge ideea adoptării unor măsuri suplimentare de stimulare a economiei zonei euro

Complexul Energetic Oltenia a terminat anul trecut cu o pierdere contabilă totală de 989,4 milioane lei, iar AGA companiei de la finalul lunii trecute a votat împotriva aprobării descărcării de gestiune a membrilor directoratului și ai Consiliului de Supraveghere al companiei. Respingerea descărcării de gestiune a fost impusă de acționarul majoritar, Ministerul Energiei, care controlează peste 77% din capitalul CE Oltenia, în timp ce celălalt acționar semnificativ, Fondul Proprietatea, cu 21,5% din acțiuni, a votat "pentru".

"Nu aprobă descărcarea de gestiune a membrilor directoratului și membrilor Consiliului de Supraveghere. Solicită directoratului și Consiliului de Supraveghere întocmirea și punerea în aplicare a unui plan de măsuri de eliminare a rezervelor exprimate în raportul auditorului și informarea acționarilor asupra măsurilor și termenelor de realizare a acestora", se arată în hotărârea AGA CE Oltenia, fără alte precizări.

Investițiile străine directe în România s-au redus cu 23,8% în primele patru luni, la 887 milioane euro CITEȘTE ȘI Investițiile străine directe în România s-au redus cu 23,8% în primele patru luni, la 887 milioane euro

La sfârșitul lunii aprilie, la sediul companiei a avut loc o întâlnire informală între directorat și sindicate, în care s-au anunțat planul de restructurare al companiei pe perioada 2016-2020, precum și planul de disponibilizări al societății pentru perioada 2016-2017, ambele avizate de Consiliul de Supraveghere. Astfel, anul acesta vor fi disponibilizați, începând cu 1 iulie, 2.000 de salariați, din care 1.067 sunt persoane pensionabile până la 31 decembrie 2019.

"În contextul în care societatea a înregistrat pierderi cumulate în ultimii doi ani în valoare totala de 1,655 miliarde lei și un profit pe primul trimestru al anului 2016 în valoare de 144 milioane lei, trebuie conștientizat faptul că măsurile de eficientizare și restructurare a companiei sunt necesare. Este imperios necesar ca aceste pierderi să fie recuperate în perioada următoare, pentru ca această companie să rămână în piață și să fie eficientă", a declarat atunci directorul general al CE Oltenia, Laurențiu Ciobotărică.

Conducerea companiei de stat a decis, la mijlocul lunii martie, reducerea sau întreruperea activității în fiecare dintre sucursalele/subunitățile acesteia, atât în sectorul energetic, cât și în sectorul minier până în luna iunie inclusiv, motiv pentru care 670 de angajați de la cele două sucursale din Craiova - SE Craiova II și SE Ișalnița - vor intra în șomaj, din cauza cererii scăzute de energie pe bază de cărbune.

viewscnt
Afla mai multe despre
complexul energetic oltenia
ce oltenia
ceo
minerit
mineri
energie carbune
ministerul energiei