Potrivit acestuia, mulți dintre cei care vor plăti facturi mai mari în luna ianuarie 2026, din cauza încălzirii cu energie electrică, ar fi putut să reducă costurile semnificativ dacă și-ar fi schimbat furnizorul, alegând o ofertă mai avantajoasă din piață.
Iar iarna nu s-a terminat, urmând alte aproximativ trei luni de potențial frig.
“În acest moment există oferte sub 1 leu/kWh, cu până la 35% mai mici față de cele actuale, iar diferența s-ar vedea direct în factură, luna de lună”, susține Chisăliță.
După ani de plafonări și intervenții, statul a renunțat la protecția tuturor consumatorilor însă fără o strategie de comunicare și fără instrumente de tranziție. Rezultatul a fost o creștere medie a prețului la electricitate de peste 60% în câteva luni.
Paradoxul este că, la doar câteva luni după acest șoc, pe piață există oferte sub 1 leu/kWh, cu TVA inclus (prețul mediu plafonat era de 0,79 lei/kWh) — cu peste 35% mai mici decât prețul mediu plătit de majoritatea gospodăriilor. Și totuși, marea masă a consumatorilor nu se mută. De ce?
“Răspunsul nu este economic. Este psihologic. După trei ani de haos (facturi explodate, plafonări arbitrare, schimbări de reguli și mesaje contradictorii), românii nu mai percep energia ca pe un serviciu. O percep ca pe un pericol. Când prețul crește cu 60% peste noapte, creierul nu mai face calcule. Intră în regim de supraviețuire: mai bine nu schimb nimic”, crede Chisăliță.
Așa apare ceea ce economiștii numesc „status quo bias” – dar în România el a fost amplificat până la blocaj. Chiar și o ofertă cu 35% mai ieftină este privită ca suspectă, nu ca oportunitate. „Sigur e o capcană.” „Sigur vor mări după.” „Mai bine rămân unde sunt. Chiar dacă plătesc mult mai mult”, explică președintele AEI.
În paralel, statul a reușit performanța de a distruge și încrederea în piață. Ani la rând, mesajul a fost: „nu vă faceți griji, vă protejăm de piață”. Apoi, dintr-o dată: „de mâine piața decide tot”. Pentru milioane de oameni, piața nu mai înseamnă competiție, ci haos.
“În acest climat, furnizorii mari – Electrica, PPC, E.ON – nu trebuie să fie ieftini. Ei trebuie doar să fie cunoscuți. Au logo, au sedii, au statul în spate, real sau perceput. Furnizorii mici pot veni cu prețuri mai bune, dar concurează nu cu alte oferte, ci cu frica”, afirmă Chisăliță.
Cum s-ar putea sparge acest blocaj? Nu prin noi plafonări, ci prin atacarea directă a fricii.
O garanție de stat simplă – „dacă plătești mai mult după ce schimbi furnizorul, îți returnăm diferența” – ar schimba radical comportamentul. Un contract standard de o pagină, recomandat de ANRE, ar elimina capcanele. Un portal public care să prezinte media ultimelor prețuri încheiate pentru populație, care ar transforma economiile din abstract în emoție, se numără printre soluțiile avansate de Chisăliță.
“România nu are o criză de energie. Are o criză de încredere. Iar până când frica nu va fi tratată ca problemă centrală, milioane de oameni vor continua să plătească cu 30–40% mai mult, de bunăvoie, într-o piață care ar putea fi ieftină, dar este ținută scumpă prin tăcere și inerție”, susține acesta.
