Grupul românesc Adrem, cel mai important acționar al centralei pe biomasă de la Suceava, Bioenergy Suceava, a renunțat la participația în cadrul companiei, care a ajuns, indirect, în portofoliul băncii austriece Raiffeisen, care finanțase anterior proiectul.
Adrem Invest a ieșit din acționariatul centralei pe biomasă de la Suceava, construită în deceniul trecut; cel mai mare acționar este, în prezent, un vehicul controlat de banca austriacă Raffeisen, a precizat Corneliu Bodea, unul dintre acționarii și fondatorii Adrem, citat de moldovainvest.

Acesta a explicat că Raiffeisen a ajuns acționar pentru că în final a fost operaționalizată înțelegerea prin care, în cazul în care banca, ce a finanțat inițal o parte din proiect, nu își primește banii înapoi, devine acționar, pentru că împrumutul inițial a fost garantat cu acțiuni.
“Uitându-ne în urmă, putem spune că a fost o investiție greșită, deși și azi acolo se produce cea mai ieftină gigacalorie din deșeuri din România”, a explicat Bodea.