Câștigătorul recent al marelui premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 7,32 milioane de euro, a venit astăzi să își ridice banii.
Este din Pitești, are 45 de ani și este de meserie șofer.

Joacă constant la Loto 6/49 de peste 25 de ani, întotdeauna aceleași 3 variante.
A aflat că este marele câștigător a doua zi, când a verificat biletul.
La tragerea Loto 6/49 a fost câștigat premiul de categoria I în valoare de 36.450.832,24 lei, echivalentul a peste 7,32 milioane euro, au transmis reprezentanții Loteriei Române.

Biletul norocos a fost jucat la agenția 03-029 din Pitești, județul Argeș, și a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, prețul biletului fiind de 24,50 lei.
Acesta este primul câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49, mai arată sursa citată.

Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat în data de 17.09.2023 și a fost în valoare de 13.829.095,20 lei.
Conform Regulamentului privind organizarea și administrarea jocurilor de tip loto tradițional, câștigătorul are la dispoziție 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-și revendica câștigul, conform sursei menționate.