Wizz Air extinde perioada zborurilor suspendate, redeschiderea bazei de la Timișoara este amânată

Wizz Air extinde perioada zborurilor suspendate, redeschiderea bazei de la Timișoara este amânată
scris 15 mai 2020

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, a anunțat că mai multe rute din România rămân suspendate ca urmare a extinderii restricțiilor de călătorie impuse de autoritățile române către țările respective de destinație.

Astfel, rutele spre Franța, Germania, Italia, Spania, Austria, Belgia, Olanda, Elveția și Marea Britanie rămân suspendate până pe 28 mai inclusiv. Totodată, redeschiderea bazei de la Timișoara este amânată pentru 29 mai.

Urmărește-ne și pe Google News
Valabilitatea școlii de șofer - prelungită cu durata stării de urgență și de alertă. Zeci de mii de candidați așteaptă să ia permisul CITEȘTE ȘI Valabilitatea școlii de șofer - prelungită cu durata stării de urgență și de alertă. Zeci de mii de candidați așteaptă să ia permisul

Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informați automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil. Clienții vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziția de produse și servicii Wizz Air. Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – și vor fi informați despre pașii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienții vor putea primi doar 100% din suma achitată inițial.

Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au cumpărat biletele.

viewscnt
Afla mai multe despre
wizz air
zboruri suspendate