Wizz Air anulează mai multe zboruri din întreaga rețea, inclusiv din România, începând din septembrie

Wizz Air anulează mai multe zboruri din întreaga rețea, inclusiv din România, începând din septembrie
scris 16 aug 2023

Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air anunță că anulează mai multe zboruri din toată rețeaua sa, inclusiv din România, începând cu luna septembrie. Reprezentanții companiei nu precizează câte curse vor fi afectate, care sunt rutele și nici până când va dura măsura. Compania low-cost arată că măsura este luată ca urmare a verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, producătorul motoarelor verificate.

”Wizz Air confirmă că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul rețelei sale, rezultând în anularea unor zboruri, începând din luna septembrie. Compania aeriană confirmă că nicio rută din România nu a fost suspendată permanent ca urmare a acestor inspecții ale motoarelor”, au transmis reprezentanții companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Grindeanu anunță: Când va fi gata Drumul Expres Galați – Brăila CITEȘTE ȘI Grindeanu anunță: Când va fi gata Drumul Expres Galați – Brăila

Aceștia au declarat, pentru News.ro, că nu au o evidență a curselor afectate și nici până când va dura măsura.

Potrivit companiei, pasagerii de pe zborurile afectate au fost deja notificați și li s-a oferit un program alternativ de zbor, opțiunea rambursării complete prin metoda inițială de plată sau rambursarea a 120% din tariful inițial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

”În cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenție de turism, fie ea și online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenția care deține rezervarea, pentru a face modificările necesare”, mai spun reprezentanții companiei aeriene.

Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privința e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

FOTO Opel dezvăluie noi imagini cu conceptul Experimental CITEȘTE ȘI FOTO Opel dezvăluie noi imagini cu conceptul Experimental

”Wizz Air își cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranța și securitatea pasagerilor, a echipajului și a aeronavelor este prioritatea noastră”, adaugă ei.

Wizz Air anunțase, în 9 august, că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul rețelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinații.

viewscnt
Afla mai multe despre
wizz air
motoare
verificari