Marca Polestar, deținută de Volvo Cars și Geely Holding, va fi listată pe Nasdaq, prin intermediul unei companii creată special împreună cu Gores Group și Guggenheim Capital LLC.
Volvo Cars, cel mai mare acționat al Polestar, a anunțat că va lista compania afiliată pe bursa Nasdaq, din SUA, printr-o combinație care presupune o înființarea unei companii cu destinație specială, formată de structuri afiliate The Gores Group și Guggenheim Capital LLC. Volvo precizează că este vorba despre o tranzacție care evaluează Polestar la circa 20 de miliarde de dolari.
Tranzacția presupune crearea unei noi companii Polestar Automotive Holding UK Limited, în care Gores și Guggenheim investesc peste 1 miliard de dolari. Evaluarea a fost făcută prin însumarea veniturilor estimate pentru 2023, înmulțite cu 3, a celor din 2024, înmulțite cu 1,5. Actualii acționari ai Polestar vor păstra 94% din companie.
CITEȘTE ȘI Back to School 2021: ce au făcut școlile diferitCompania suedeză a mai anunțat că Citi și Deutsche Bank sunt consultanți ai tranzacției, care ar urma să se închidă la jumătatea lui 2022, după obținerea tuturor aprobărilor.
Polestar a transmis că tranzacția este așteptată să susțină cu fonduri semnificative expansiunea Polestar cu produse, operații și piețe, pentru a crea o companie de top pe o piață globală cu o creștere rapidă, cea a vehiculelor premium electrice.
„Volvo Cars este un acționat mândru și de încredere al Polestar, pe care am fondat-o și am ajutat-o să se dezvoltate de la lansarea sa ca afacere cu vehicule electrice, în 2017”, a delcarat Hakan Samuelson, CEO al Volvo, dar și președinte al Polestar. „Evaluarea estimată a Polestar reflectă potențialul de creștere atractiv al vehiculelor electrice, unde vedem o creștere abruptă a cererii”.
Prin intermediul structurii combinate de business, Volvo Cars va face investiții suplimentare în Polestar în valoare de 600 de milioane de dolari, mai transmite companie. La finalul tranzacțiilor prevăzute, Volvo Cars ar urma să rămână cu un pachet de 50% din compania nou creată.
Volvo reamintește că o listare a sa pe bursă este evaluată în acest an. „Procesul continuă potrivit planului”, mai spun cei de la Volvo.
CITEȘTE ȘI Zeci de români și-au comandat noile BMW iX și i4, electrice, înainte de lansare, deși costă între 50.000 și 80.000 de euroVolvo a cumpărat anterior de la Geely un pachet de acțiuni care îi ridică procentul de acțiuni deținute la Polestar la 49,5%. Acțiunile au fost cumpărate de la Eric Li (Li Shu Fu), cel care conduce Geely Holding, proprietarul Volvo Cars, prin intermediul PSD Investments, companie a lui Li Shu Fu.
Polestar a fost înființată ca marcă 100% electrică a Volvo, fiind derivată din subbrandul cu același nume al mărcii suedeze. Numai că, încă de la înființare, Polestar nu a fost parte din Volvo Cars, ci a fost creată ca o companie cu sediul și uzina de producție în China. Volvo a deținut doar 50% din marca Polestar, restul fiind deținut de Geely. Anul acesta, Volvo a vândut către investitori externi o parte din acțiunile Polestar, în valoare de circa 500 milioane de euro.
Polestar a vândut în 2020 circa 10.000 de autovehicule, dar se pregătește să lanseze un nou model, Polestar 3 și să crească vânzările la circa 290.000 de unități, în următorii 4 ani.