Volkswagen Group a anunțat că va forma împreună cu parteneri din Europa un consorțiu numit European Battery Union, care va avea ca scop principal cercetările în domeniul bateriilor auto. Alături de constructorul auto german va fi producătorul suedez de baterii Northvolt.
Volkswagen și Northvolt, producător de baterii, vor conduce un consorțiu de companii, intitulat European Battery Union, care va începe activități de cercetare pentru toate etapele fluxului de producție al bateriilor, de la materia primă la reciclarea celulelor bateriilor epuizate.
După cum pun cei de la Volkswagen, ceilalți parteneri din EBU vin din zona de cercetare și industrie din șapte țări UE. Activitatea ar putea fi finanțată de Germania, prin intermediul Ministerului Afacerilor Economice și Energiei.
CITEȘTE ȘI RAR a lansat o aplicație prin care poate fi verificat istoricul unui vehiculGermania a anunțat că va pune la bătaie 1 miliard de euro pentru un consorțiu care va face cercetări în domeniul bateriilor în vederea producerii acestora, inclusiv a celor de tip solid state. Ministrul Economiei a anunțat că și-au depus dosare de intenție peste 30 de companii.
Rezultatele cercetărilor EBU vor fi la dispoziția tutoror membrilor consorțiului, indiferent de țara din care fac parte, care le vor putea folosi în activitatea lor. Activitatea EBU va demara la începutul lui 2020.