Continental a prezentat la Timișoara primul vehicul care rulează autonom, fiind realizat cu ajutorul echipamentelor produse de companie.
Piața Unirii din Timișoara a găzduit primul test al unui vehicul autonom din România. Mașina a fost realizată împreună cu partenerii de la EasyMile, având la bază tehnologii produse de Continental. Micul vehicul, cu o formă deloc prietenoasă, deoarece este gândit ca un automobil de transport urban, a putut fi încercat de publicul aflat în zonă.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Acest vehicul autonom prezintă performanța și maturitatea unei game de tehnologii Continental pe care le vedem deja folosite în multe modele diferite de mașini care circulă astăzi în trafic. Vorbim despre produse și tehnologii, precum și cele care vizează zona de siguranță atât a pasagerilor, cât și a celorlalți participanți la trafic. Prin această platformă continuăm să ne dezvoltăm produsele pe baza experiențelor din viața reală, astfel încât să putem rămâne lideri în numeroasele noastre domenii diferite de expertiză tehnică”, a spus Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.
Evenimentul a fost desfășurat cu ocazia unei dezbaterii pe tema mobilității, Smart & Sustainable Urban Mobility, organizată de cei de la Continental.
În perioada 1999 - 2021 Continental a investit peste 2 miliarde de euro în activitățile din România. Toate cele trei domenii de activitate ale companiei sunt reprezentate în România. Continental deține șase unități de producție și patru centre de inginerie în Timișoara, Sibiu, Carei, Nădab și Iași. Compania are un centru de distribuție a anvelopelor în București. La finalul anului 2021, Continental avea peste 17.500 de angajați, din care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni și va continua să angajeze în funcție de viitoarele proiecte.
CITEȘTE ȘI Ford renunță la producția de automobile într-una din uzinele sale din GermaniaVehiculul prezentat la Timișoara este dezvoltat de mai mult timp împreună cu cei de la EasyMile, pentru a fi oferit ca vehicul de navetă în diferite situații, precum transportul în interiorul unor campusuri sau pe trasee fixe. Acesta ar putea fi utilizat în zonele centrale ale orașelor sau ca mijloc de transfer în zonele de aeorport.
Vehiculele autonome de nivel 5 vor fi cele care vor putea rula fără ca la bord să existe un șofer, având suficiente dispozitive care să le permită controlul în trafic, atât pe baza camerelor, radarelor, cât și cu ajutorul sistemelor GPS. Absolut toate tehnologiile care permit deplasarea unui vehicul autonom, fără șofer, sunt disponibile în acest moment la producătorii de automobile și de componente. Singura problemă reală în privința introducerii acestui tip de vehicul ține de legislație, de testarea suficientă în condiții reale de trafic și de starea infrastructurii pe care vor rula acestevehicule. (SURSA FOTO: Continental, Ziua de Vest)