Ford a prezentat în premieră mondială, la Craiova, în cadrul uzinei deținute de Ford Otosan, noul automobil electric pe care va începe să-l producă din acest sfârșit de an. Noul Puma Gen-E poate fi comandat începând din acest moment pe piața din România, prin Programul Rabla Plus, la un preț de lansare foarte mic, conform analizei Profit.ro.
Ford Puma are începând de astăzi și o versiune complet electrică, ce a fost dezvăluită la Craiova, în cadrul unui eveniment internațional, la care au fost invitați jurnaliști din mai multe țări. Puma Gen-E, așa cum se numește, într-o formulă care face referire la „Generația Electrică” a automobilelor, folosește aceeași platformă precum versiunea cu motoare termice, modificările trenului de rulare fiind minore, astfel încât să poată susține greutatea mărită a mașinii.
Nici designul nu are modificări majore, după cum am putut vedea în cadrul prezentării de la Craiova, unde au fost expuse două exemplare, unul galben metalic, altul negru, fiecare dintre ele reprezentând una dintre cele două versiuni de echipare pe care le propune Ford Puma Gen-E.
Din punct de vedere al grupului motopropulsor, adică detaliul tehnic care interesează clienții unei mașini electrice, Ford oferă o singură soluție și nu există un plan pentru ca aceasta să fie mărită în viitor.
Este vorba în primul rând despre o baterie cu o capacitate netă de 43,6 kW, o valoare specifică modelelor din segmentele mici, care poate oferi nu doar o greutate redusă, cu o autonomie rezonabilă, în regim de rulare urban, dar mai ales permite vânzarea mașinii cu un preț accesibil.
Concret, autonomia declarată de constructor este de 376 km în regim WLTP sau „peste 400 km” în regim de rulare ECO Mode, care limitează viteza maximă la 105 km/h. În regim de rulare WLTP City, autonomia declarată este de 523 km.
În al doilea rând este vorba despre motorul de 123,5 kW sau 168 CP, care asigură astfel o putere mai mult decât suficientă pentru un vehicul urban și un cuplu maxim de 290 Nm. Viteza maximă pe care o poate atinge mașina este de 160 km/h, iar accelerație 0 – 100 km/h este de 8 secunde.
CITEȘTE ȘI Atenție, șoferi - "Țepe" pe internet cu anvelope de iarnă. Cum vă puteți feri de oferte-capcană. Mari amenzi pregătite de polițiștiGrupul moto-propulsor este ușor diferit față de cel oferit pe familia Courier, în versiunile lor electrice, cu o putere mărită a motorului.
Pe lângă aceste date să mai menționăm și performanțele de încărcare: charger de maxim 100 kW, la stații de curent continuu, cu un timp de încărcare de 23,2 minute, considerat de Ford cel mai bun din segment, și un consum mediu de 13,1 kWh/100 km, de asemenea, calculat de constructorul de la Craiova ca fiind cel mai mic dintre principalii competitori.
Alte cifre ale noului model sunt masa totală, 2.015 kg, cu o masă proprie de 1.563 kg, precum și o greutate remorcabilă maximă de 750 kg.
Dimensiunile sunt similare cu versiunea cu motor termic, respectiv 4,21 metri lungime, 1,80 metri lățime, ampatament de 2,58 metri și gardă la sol de 12,9 cm.
CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Austriecii de la PORR - foarte aproape să străpungă Tunelul Daniela de la un capăt la altul. Lucrează 24h/24h, inclusiv în week-end, la Autostrada Sibiu – PiteștiCapacitatea portbagajului este una dintre cele mai mari din segment, 574 litri, cu ajutorul cutiei suplimentare din portbgaj (GigaBox). De asemenea, pasagerii au la dispoziție și un frunk (spațiu de bagaje în zona motorului electric) de 43 de litri.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Gigantul Aramco devine oficial acționar al companiei care deține și fosta uzina de motoare Dacia din RomâniaFord lansează campania EcoBonus, prin care dublează reducerile din Rabla Plus
Pentru toate acestea, prețul de lansare anunțat de Ford la momentul lansării este de 23.900 de euro, un preț surprinzător, care va da bătăi de cap concurenței din segmentul electric, unde doar Citroen e-C3 mai are un astfel de preț, dar care este o mașină mai mică. Prețul de lansare a fost posibil pentru că are incluse mai multe reduceri aplicate la prețul de listă. În primul rând, valoarea include tichetul Rabla Plus, care are o valoare aproximativă de 5.100 de euro
În al doilea rând, Ford România introduce propriul program EcoBonus, care aduce reduceri duble, respectiv 5.100 de euro pentru o mașină electrică, ceea ce înseamnă că prețul de listă la care se aplică aceste reduceri este de aproximativ 34.000 de euro.
CITEȘTE ȘI VIDEO Călătorie cu ”trenul glonț”: 60 de ani de la calea ferată care a transformat Japonia. Cum a construit miracolul ShinkansenVersiunile de echipare anunțate sunt Gen-E și Gen-E Premium, dar prețul pentru versiunea superioară nu a fost anunțat.
Printre echipamentele oferite de Ford pe noul model electric se regăsesc toate tehnologiile existente pe Puma cu motor termic, inclusiv sistemul SYNC 4, display-uri de mari dimensiuni, 12 și 12,8 inchi, pentru instrumentarul de bord și sistemul de navigație și multimedia, toate sistemele de asistență, inclusiv Cruise Control inteligent și asistență la menținerea benzii, camere de asistență 360, precum și, opțional, farurile Dynamic Matrix LED.
Ford Puma Gen-E va fi fabricat exclusiv la Craiova de unde va fi livrat pe toate piețele europene. Comenzile noului model încep astăzi, iar livrarea mașinii va fi făcută începând din primăvara lui 2025.