VIDEO & FOTO Hyundai a prezentat noua generație Kona, cu motoare termice și electrice

VIDEO & FOTO Hyundai a prezentat noua generație Kona, cu motoare termice și electrice
scris 8 mar 2023

Constructorul sud-coreean Hyundai a lansat oficial noua generație a micului SUV Kona, care a fost prezentată în versiuna electrică, dar care va avea în continuare și motoare cu combustie.

SUV-ul de clasă B Hyundai Kona a trecut oficial la a doua generație, cu un design ceva mai sofisticat, care a fost creat plecând de la versiunea electrică a acestui model. Așa cum precizează compania, vor fi disponibile atât motorizările electrice, care au făcut celebru acest model în Europa, dar mașina va putea fi cumpărată și cu motoare hibride sau cu motoare tradiționale, cu benzină.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO România - Un pod care stă să cadă, cârpit cu prăjini CITEȘTE ȘI FOTO România - Un pod care stă să cadă, cârpit cu prăjini

Versiunile electrice, care au stat în prim-planul lansării noii generații, vor avea două opțiuni de baterie, cu o autonomie care țintește către valorile unor competitori mult mai mari și mai pretențioși. Astfel, cu 48,4 kWh sau cu 65,4 kWh, Kona va avea autonomii care urcă până la 490 km. În același timp, Kona devine și mai spațios, ca urmare a faptului că lungimea sa a crescut cu 17,5 cm, până la 4,35 metri, ajungând la lungimea pe care o are SUV-ul Dacia Duster, în timp ce lățimea a crescut și ea cu 2,5 cm.

„Alături de modelele IONIQ, Kona Electric va avea un rol important în consolidarea poziției Hyundai de lider în ceea ce privește mobilitatea electrică. Având la baza succesul înregistrat de prima generație Kona Electric, noul autovehicul a fost proiectat și dezvoltat pentru a fi mereu câștigător, datorită caracteristicilor remarcabile”, a explicat Jaehoon Chang, CEO al Hyundai Motor Company.

Printre echipamentele pe care Hyndai le anunță pentru noul model se numără afișajul complet digital, cu două ecrane de 12,3 inci, conectare completă, pentru actualizări OTA, head-up display, funcție i-Pedal, care permite frânarea și recuperarea energiei la ridicarea pedalei de accelerație.

FOTO Toyota lansează noua familie Crown, patru caroserii într-un singur model CITEȘTE ȘI FOTO Toyota lansează noua familie Crown, patru caroserii într-un singur model

Performanțele anunțate pentru cele două versiuni de baterie sunt direct proporționale cu motoarele electrice de care dispun. Bateria mai mică, de 48,4 kWh, are un motor cu o putere de 114,6 kW (153 CP) și un cuplu maxim de 255 Nm, în timp ce bateria mai mare, de 65,4 kWh, dispune de o putere de 160 kW, adică 214 CP și același cupli de 255 Nm.

Arhitectura sistemului electric este una pe 400 V, iar chargerul de la bord permite încărcarea la o putere de 3,13 kVA, în Europa. Timpul de încărcare pentru stații de încărcare rapidă (stații DC, de la 10 la 80%) este de 41 de minute.

Coreenii nu au anunțat deocamdată datele la care noul model va sosi pe piețele europene.

VIDEO & FOTO Hyundai a prezentat noua generație Kona, cu motoare termice și electrice

VIDEO & FOTO Hyundai a prezentat noua generație Kona, cu motoare termice și electrice
viewscnt
Afla mai multe despre
hyundai kona
noul kona
kona electric
kona baterie