Constructorul nipon Honda intră într-un nou program de extindere a gamei de automobile electrice, după ce investițiile în acest segment au fost limitate până acum. Modelul urban din Europa, Honda e, a avut vânzări modeste, însă compania vrea să ajungă la 30 de modele până în 2030.
O nouă generație de automobile electric, intitulată Zero EV, va fi lansată de Honda până în 2026, constructorul prezentând acum două concepte ce anticipează viitoarele automobile. Principalele trăsături ale celor două noi mașini sunt greutatea și aerodinamica.
Reprezentanții Honda susțin că mașinile electrice actuale sunt masive și grele, lucru care se va schimba odată cu seria Zero. Cele două caroserii propuse sunt un sedan și un MPV, ambele având o siluetă suplă, aerodinamică.
CITEȘTE ȘI VIDEO Mai multe drumuri, închise din cauza ninsorii viscoliteNumele celor două concepte nu sunt mult prea cretive, dar sunt sugestive. Honda Sedan și Honda Sapce-Hub sunt, de fapt, un fast-back și un monovolum cu un design îndrăzneți, având detalii extrem de futuriste. Honda spune că exteriorul modelelor de serie se va baza într-o foarte mare măsură pe ceea ce putem vedea la conceptele prezentate la CES, în SUA.
„Piața EV de astăzi este ca un câmp de luptă al concurenților care urmează tendința EV-urilor masive, grele, dar inteligente”, a declarat Toshihiro Mibe, CEO Honda, în timpul unei conferințe de presă. „Vehiculele electrice transportă baterii mari și grele sub podea. Drept urmare, corpul și platforma devin mai mari și mai grele pentru a susține bateria. Mai mult, EV-urile de astăzi oferă o mare varietate de tehnologii și mai mari și mai bune”, a mai spus Mibe, care a atras atenția că Honda nu vrea să se alinieze acestei tendințe.
Din acest motiv, Honda dezvoltă o nouă platformă electrică, mult mai ușoară, care să permită o înălțime redusă a podelei pentru o aerodinamică mai sportivă. Inginerii japonezi lucrează pentru ca arhitectura electrică să contribuie la reducerea greutății și la eficiența spațiului.
Sedanul electric prezentat de Honda are o linia a acoperișului care trimite cu gândul la mașinile sport, având o parte frontală agresivă, dreaptă, care se continuă fără oprire până la portbagajul de tip fast-back. Compania mizează pe tehnologii de asistență de ultimă generație, va avea o direcție controlată exclusiv electric și va pune accent pe spațiul oferit pasagerilor. Versiunea de serie este așteptată pentru 2026, prima piață pe care va fi lansată urmând să fie SUA, urmată de Europa și Japonia.
Celălalt model, Space-Hub, are o formă mai puțin obișnuită, cu un spate care se termină drept, la fel ca la MPV-urile clasice, dar cu o linie destul de aerodinamică în față, bazată pe un parbriz uriaș. Grila total neobișnuită este iluminată cu leduri. Interiorul oferă un spațiu larg, de jur împrejurul mașinii, beneficiind de lumina asigurată de acoperișul de sticlă.
CITEȘTE ȘI FOTO Premieră istorică: VW Golf nu va mai avea cutie de viteze manualăÎn ce privește tehnologia de propulsie, Honda a precizat că va folosi punțile electrice, adică cele care includ motorul electric, combinate cu pachete de baterii ușoare, de înaltă densitate, cu o autonomie „suficientă”, fără să fie oferite cifre concrete, cu excepția unui timp de încărcare propus, de 10-15 minute, de la 15 la 80%.
Honda a lansat primul său vehicul electric în Europa, în 2020, micul Honda „e” fiind un automobil foarte apreciat din punct de vedere al aspectului și tehnologiei, însă nu a devenit popular în rândul europenilor, din cauza prețului foarte mare și a bateriei cu o capacitate limitată. Anul acesta el va dispărea din oferta Honda în Europa. În SUA, compania mai vinde SUV-ul Prologue, complet electric, dezvoltat în colaborare cu GM, iar în Europa a fost lansat modelul e:Ny1, o versiune electrică a lui HR-V, produsă în China de partenerii de la Dongfeng.