VIDEO Contract semnat pentru finalizarea unui nou drum de legătură. Autoritățile nu au emoții

VIDEO Contract semnat pentru finalizarea unui nou drum de legătură. Autoritățile nu au emoții
scris 19 iul 2024

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost prezent la semnarea contractului pentru finalizarea drumului de legătură între A1 și DN69 și a menționat că proiectul are o durată de 12 luni odată cu emiterea ordinului de începere.

Urmărește-ne și pe Google News
”Avem un constructor foarte bun, eu am experiențe foarte bune cu ei. Anul trecut Chețani - Câmpia Turzii, autostradă terminată cred că cu vreo șase luni mai repede. De asemenea legătura de la Oradea, cei 20 de kilometri, legătura de la Oradea la autostrada A3,  iarăși terminat tot cu vreo cinci, șase luni mai repede. E o companie extrem de serioasă. Iată că cele două contracte pe care noi le-am reziliat anul trecut, fiindcă nu mergeau cum trebuie, și varianta ocolitoare a Timișoarei și această descărcare de la A1 la Sână Andrei, au doi constructori extrem de buni, cei care își fac treaba foarte bine și de fiecare dată își termină proiectele în timp”, a afirmat Sorin Grindeanu, citat de News.ro
 
Ministrul Transporturilor a declarat că nu are emoții că acest proiect nu se va încheia la timp. 
 
”Vorbim de un proiect care are durata de 12 luni odată cu ordinul de începere. Nu am emoții, așa cum spuneam și mai devreme. Vorbim de o companie extrem de serioasă, toată conducerea e prezentă și le mulțumesc că au venit azi aici. Sunt companii care își fac bine treaba. Ei vor lucra direct cu DRDP, fiindcă a fost și o licitație ținută aici local, la DRDP”, a mai transmis Grindeanu.
 
Și DRDP Timișoara a anunțat semnarea contractului pentru restul lucrărilor de executat la obiectivul „Drum de legătură Autostrada A1 Arad – Timișoara - DN 69” cu antreprenorul Antrepriza de Reparații și Lucrări A R L Cluj S.A.
”Stadiul lucrărilor la data rezilierii, în septembrie 2023, a fost de aproximativ 25%. Decizia de reziliere a fost luată din cauza incapacității financiare de gestionare a contractului de către antreprenorul Todini Costruzioni Generali S.p.A., lipsa utilajelor și dotărilor suficiente pentru asigurarea unui ritm de execuție corespunzător, lipsa personalului cheie și a personalului muncitor”, precizează instituția.
 
Cei aproape 10 km ai acestui drum de legătură vor avea profil de drum național, cu patru benzi de circulație. Proiectul cuprinde 2 poduri noi, 6 pasaje și 3 noduri rutiere. Valoarea contractului este de 235.884.751,42 lei fără T.V.A.
 
Noul antreprenor va face și expertizarea lucrărilor realizate până la data rezilierii.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul transporturilor
sorin grindeanu