Vânzările Tesla au încetinit în trimestrul 3, comparativ cu trimestrul anterior, dar sunt mai mari ca anul trecut

Vânzările Tesla au încetinit în trimestrul 3, comparativ cu trimestrul anterior, dar sunt mai mari ca anul trecut
scris 3 oct 2023

Tesla a înregistrat o scădere masivă a producției Model S, pe fondul declinului vânzărilor, în timp ce modelele populare, Model 3 și Model Y, au continuat să crească, dar cu o viteză sub estimările companiei.

Vânzările Tesla în intervalul iulie - septembrie au înregistrat un volum total de 435.059 autoturisme, în scădere față de trimestrul anterior cu 6,66%, respectiv, un minus de 31.000 de autoturisme, comparativ cu perioada aprilie – iunie, dar mai mare cu 26,5% față de perioada similară din 2022, potrivit datelor companiei analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Creșterea este sub estimările analiștilor și cele ale companiei, fiind afectate de declinul Model S/X, modele care au pierdut aproape 15 procente față de nivelul înregistrat în urmă cu un an. Produsele de bază ale companiei, Model 3 și Y, care sunt raportate împreună de companie, au avut un volum total de 419.074 unități livrate, cu aproape 29% mai multe decât în urmă cu un an, dar cu un avans mai mic decât cel așteptat.

Efectele secundare ale Programului Rabla: înmatriculările de autoturisme au scăzut în septembrie CITEȘTE ȘI Efectele secundare ale Programului Rabla: înmatriculările de autoturisme au scăzut în septembrie

Producția din uzinele Tesla a crescut cu 17,6%, compania fiind nevoită să-și ajusteze ritmul în funcție de cererea pieței, însă au existat, potrivit declarațiilor făcute de companie la prezentarea rezultatelor, și opriri forțate ale uzinelor din motive tehnice. Producție lui Model S a scăzut cu aproape 20%, la numai 13.688 autoturisme, cu aproape 6000 sub nivelul din 2022 și față de nivelul din trimestrul anterior. Model 3 și Y au înregistrat un volum produs de 430.488 unități, cu 17,6% mai multe decât anul trecut, însă cu 9,4% mai puține decât în trimestrul anterior.

Tendința negativă din rezultatele Tesla este vizibilă în comparația dintre rezultatele Model 3 și Model Y trimestru 3/trimestrul 2, unde scăderea este de 43.411 la producție și 27.841 la vânzări. Procentele s-au degradat față de cele de la finalul trimestrului al doilea, când scăderea lui Model S era de numai 3 procente, iar avansul Model 3 și Model Y împreună, raportat la anul 2022 era de aproximativ 60%, atât la livrări, cât și producție.

Acțiunile Tesla cad. Constructorul auto a livrat mai puțin decât și-a propus CITEȘTE ȘI Acțiunile Tesla cad. Constructorul auto a livrat mai puțin decât și-a propus

După nouă luni, vânzările Tesla au ajuns la 1,32 milioane de autoturisme, tendința de creștere fiind diminuată vizbil, cu 45,7% pe toate modelele și 48,8% pe Model 3/Y, în timp ce Model S are o scădere de 7,4%. Producția a ajuns la 1,35 milioane de unități, fiind mai mare cu 45,3% față de perioada similară din 2022. Din acest total, 1,29 milioane au fost Model 3/Y, în creștere cu 47,7%.

Tesla și-a propus să atingă un volum de 1,8 milioane de autoturisme vândute (livrate) la finalul acestui an, o performanță care va fi dificil de atins în condițiile unei piețe care se contractează vizibil la nivel global.

Vânzările Tesla au încetinit în trimestrul 3, comparativ cu trimestrul anterior, dar sunt mai mari ca anul trecut

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla
vanzari tesla
masini electrice
model y
model 3
productie tesla