UPDATE Profitul și vânzările General Motors au depășit estimările în 2016

UPDATE Profitul și vânzările General Motors au depășit estimările în 2016
scris 7 feb 2017

Profitul net al General Motors a scăzut în trimestrul patru cu 71%, din cauza efectului negativ al cursului valutar și al unui câștig excepțional obținut în intervalul similar al anului trecut, care a urcat baza de comparație, dar vânzările mari de vehicule pickup și de SUV-uri au făcut ca producătorul auto american să obțină un profit operațional record pe ansambul anului 2016, transmite MarketWatch.

General Motor a obținut în trimestrul patru un profit net de 1,84 de miliarde de dolari, în scădere de la 6,27 miliarde de dolari în urmă cu un an, când grupul a beneficiat de un câștig mare din taxe și alte elemente excepționale, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Veniturile au urcat în trimestrul patru cu 11%, la 43,9 miliarde de dolari, fiind peste estimările analiștilor, de 41,5 miliarde de dolari.

Pe ansamblul anului 2016, veniturile General Motors au avansat cu 9%, la 166,4 miliarde de dolari.

Cel mai mare producător auto american în funcție de vânzări a obținut în 2016 un profit operațional de 12,5 miliarde de dolari, în timp ce profitul net a scăzut ușor, la 9,43 miliarde de dolari, din cauza rezultatelor din trimestrul patru.

Rezultatele grupului au fost susținute de poziția de lider deținută pe piața vehiculelor pickup și a SUV-urilor și de creșterea cererii, în contextul prețurilor scăzute ale carburanților. Totodată, vânzările General Motor au crescut în China, unde GM vinde un mix mai bogat de SUV-uri și vehicule de lux prin intermediul mărcii Cadillac.

Controalele la frontierele interne din cinci state Schengen, prelungite până în mai CITEȘTE ȘI Controalele la frontierele interne din cinci state Schengen, prelungite până în mai

În Europa, GM a înregistrat pierderi operaționale de 246 de milioane de dolari în trimestrul patru, în ușoară scădere față de 2015. Grupul nu a reușit anul trecut să își îndeplinească obiectivul de a opri pierderile din ultimele decenii, în 2016 înregistrând un rezultat negativ de 257 de milioane de dolari.

Potrivit GM, pierderile din Europa au fost provocate de deprecierea lirei sterline după votul pentru Brexit al britanicilor, care a contribuit cu circa 300 de milioane de dolari la impactul valutar.

În ceea ce privește vânzările, noutatea este legată de creșterea față de 2015, cu aproximativ 1,5%.

General Motors a vândut un volum de 9,965 miliane de vehicule în 2016, la nivel global, cu 123.000 mai multe decât în 2015, ceea ce o plasează în urma Toyota, care a vândut 10,2 milioane de vehicule, și a celor de la VW, cu 10,3 milioane.

UPDATE Profitul și vânzările General Motors au depășit estimările în 2016

China rămâne cea mai mare piață a GM și în 2016, cu 3,8 milioane de vehicule vândute, urmată de SUA, cu 3,6 milioane, și Europa, cu 1,2 milioane de vehicule.

Pe mărci, Chevrolet este marca de volum, cu 4,1 milioane de vehicule vândute la nivel global, urmată de Buick, marcă prezentă aproape exclusiv în SUA, cu 1,4 milioane, apoi urmează Wuling, brandul chinezesc, care a atins ,1,3 milioane de unități vândute și abia apoi s-a poziționat Opel, marca europeană din portofoliul GM. Două mărci importante din portofoliu, Chevrolet și Wuling, au încheiat anul pe minus.

Este interesant faptul că GM a retras din Europa, în urmă cu 4 ani, marca Chevrolet, care atinsese, înainte de criză, un volum de aproape 200.000 de vehicule vândute pe continent, aproximativ diferența care o desparte acum de Toyota. Decizia a fost luată la momentul respectiv din cauza scăderilor masive ale vânzărilor, în intervalul 2010 – 2013. Șefii GM au considerat că nu poate susține financiar atât Opel, cât și Chevrolet pe o piață atât de concurențială precum Europa și au decis să-și orienteze resursele exclusiv către Opel/Vauxhall.

Vânzările General Motors au fost influențate pozitiv, în 2016, de creșterea pieței chineze, în special, care a adus un plus de 7 procente, dar și de cea din Europa, cu un plus de aproape 3 procente. Influența negativă a venit de pe piețele sud-americană și celelalte piețe internaționale.

viewscnt
Afla mai multe despre
general motors