Uniunea Europeană va contribui, prin intermediul politicii de coeziune, cu 726 de milioane de euro la construirea drumului expres Craiova - Pitești.
”Comisia a aprobat construirea unui drum expres între orașele Craiova și Pitești. UE va contribui, prin intermediul politicii de coeziune, cu 726 de milioane de euro la crearea noii legături, de 121 km, dintre cele două orașe. Proiectul, care face parte din rețeaua transeuropeană de transport, include construirea a două benzi de circulație în fiecare direcție, 10 tronsoane de racord și 75 de poduri sau pasaje.”, anunță CE.
Noul drum expres va îmbunătăți traficul în regiune, unde în prezent deplasarea se desfășoară cu viteze medii sub 60 km/h, iar numărul deceselor este cu 5,8 % peste media din România. Reducerea timpului de călătorie între Craiova și Pitești va diminua costurile de transport și va spori eficiența economică a rețelei rutiere din România, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Virtual Private Server (VPS) – soluția de la Vodafone care vă permite să configurați mașinile virtuale în funcție de propriile nevoiEliminarea traficului pe distanțe lungi din zonele construite va reduce congestia, poluarea, precum și numărul accidentelor și va îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor. Acest drum va crea locuri de muncă temporare și ar trebui să stimuleze comerțul în zonă, generând astfel dezvoltare economică și sporind accesul la locuri de muncă.
Proiectul ar trebui finalizat până la sfârșitul anului 2023.