Trimestrul al treilea din 2025 a adus o creștere semnificativă pentru Dacia, cu 165.451 de vehicule vândute (+16,2%), cu un volum mult mai mare comparativ cu primele două trimestre ale anului.
Dacia a înregistrat creșteri importante pe majoritatea piețelor europene, cu performanțe remarcabile în Germania (+23,6%), Spania (+19,3%) și Belgia–Luxemburg (+37,5%).
În total, Dacia a vândut la nivel global, în primele trei trimestre, 521.387 de vehicule, în creștere cu 4,1% față de perioada similară din 2024, dintre acestea 449.634 de autoturisme (+5,3%) fiind livrate în Europa.
O bună parte din acest rezultat foarte bun a fost susținut de lansarea lui Bigster. Acesta a devenit în a doua jumătate a anului al doilea cel mai vândut SUV de segment C către clienți persoane fizice în Europa, având 22.353 de înmatriculări în T3 și peste 39.700 de unități vândute de la începutul anului. Dacia Bigster a înregistrat de la momentul lansării pe piață peste 55.000 de comenzi, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta la rezultate foarte bune la finalul de an.
Dacia Sandero își confirmă succesul și poziția de lider european, fiind în continuare cel mai vândut vehicul din Europa, pe toate canalele de distribuție, cu 66.233 de unități vândute în T3 și 218.089 de unități de la începutul anului, într-un moment în care este așteptată lansarea facelift-ului care va aduce o serie de noutăți pentru clienți, inclusiv motoare noi, echipamente și culori.

Cu modelele Duster și Bigster, Dacia și-a accelerat și vânzările de vehicule hibride care au urcat la 20,9% din volumul înregistrat în trimestrul 3 (+9,1 puncte procentuale față de T3 2024). Pe parcursul primelor nouă luni din acest an, vânzările de vehicule hibride Dacia au crescut cu 170,0 %.
Începând din acest trimestru, Dacia a introdus pe Duster și Jogger noul motor hibrid de 1.8 litri, 155 CP, dar și noile motoare de 1.2 litri pe toată gama, în diferite configurații, inclusiv 4x4 automat cu GPL, pe Duster și Bigster. De asemenea, a lansat noile versiuni Spring, cu motoare mai mari și cu o nouă baterie LFP. Vânzările acestor noi motorizări vor fi vizibile doar în 2026, dar este de așteptat ca cifrele Dacia să continue să crească și în ultimul trimestru din an.
Există o șansă destul de mare ca Dacia să depășească pragul de 700.000 de vehicule vândute, la finalul lunii decembrie, ceea ce ar reprezenta un record al ultimilor șase ani, dar cu puține speranțe de a fi atins recordul istoric din 2019, când vindea 736.000 de vehicule, după șapte ani consecutivi de creștere.