ULTIMA ORĂ Scumpiri oprite în benzinării - Guvernul și companiile petroliere au agreat o reducere de 50 de bani la prețul carburanților, cu mecanism de contribuție voluntară. Posibilă supraimpozitare a OMV Petrom

Guvernul ia în calcul acum varianta să renunțe, cu caracter temporar, la scăderea accizei la motorină.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ULTIMA ORĂ Scumpiri oprite în benzinării - Guvernul și companiile petroliere au agreat o reducere de 50 de bani la prețul carburanților, cu mecanism de contribuție voluntară. Posibilă supraimpozitare a OMV Petrom

Se gândește în schimb la un mecanism de contribuție voluntară, care să ducă la o scădere de 50 de bani pe litrul de motorină.

Practic, va fi o schemă similară cu cea din pandemie: statul acoperă 25 de bani per litru, benzinariile acoperă alți 25 de bani per litru.

Ryanair anunță că poate anula zboruri în timpul lunilor de vară aglomerate, dacă aprovizionarea Europei cu kerosen va fi perturbată CITEȘTE ȘI Ryanair anunță că poate anula zboruri în timpul lunilor de vară aglomerate, dacă aprovizionarea Europei cu kerosen va fi perturbată

Schema se va aplica la motorină, unde creșterea de preț e mai mare, iar România este importator net.

Dacă însă prețul motorinei va trece din nou de 10 lei, atunci guvernul va scădea accizele.

Guvernul și companiile petroliere au agreat deja o reducere de 50 de bani la prețul carburanților, statul urmând să suporte 25 de bani și companiile alți 25 de bani, au declarat, pentru HotNews, surse participante la discuții.

Satul ar urma să susțină această reducere din supraimpozitarea producătorului de petrol de pe teritoriul României, adică OMV Petrom, și din încasările suplimentare pe care le-a avut bugetul de stat în luna martie din TVA în urma scumpirilor din benzinării.

„Dacă și după asta prețurile trec de 10 lei, atunci se va introduce reducerea de acciză”, au completat sursele menționate.

Varianta inițială a Guvernului era de a reduce în trepte accizele.

Accizele la carburanți ar urma să fie reduse în cinci trepte, fiecare de câte 5% din valoarea accizei, ceea ce ar însemna că la un nivel maxim se poate ajunge la o reducere chiar și de 25% a accizei, potrivit informațiilor obținute de către Profit.ro despre propunerile pregătite de Ministerul Finanțelor pentru discuțiile din Guvern și Coaliție.

Reducerile de 5% s-ar declanșa automat în funcție de cotația medie a țițeiului Brent, dar și în funcție de prețurile la pompă, dar nu cele din benzinării, potrivit informațiilor Profit.ro. Pentru prețuri ar urma să se utilizeze cotația Platts.

ULTIMA ORĂ Romgaz amână furnizarea către populație CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Romgaz amână furnizarea către populație

Cotația Platts este un preț de referință internațional pe piața benzinei sau motorinei și reprezintă o valoare reflectată de cererea, oferta și tranzacțiile realizate între traderi pe piața angro a combustibililor. Cotațiile Platts nu sunt date publice, iar pe termen lung tind să urmeze același trend cu prețurile barilului de petrol.

La TVA, autoritățile nu iau în calcul reduceri, din cauza riscurilor de neconformare cu directiva UE privind TVA.

Actualizările la grila pe care o propune Ministerul Finanțelor ar urma să se facă la fiecare 10 zile, arată sursele Profit.ro.

Măsura este propusă la acest moment doar pentru trimestrul al doilea.

EXCLUSIV Pe ce își propune Ministerul Energiei să cheltuiască peste 14 miliarde de lei în 2026, din fonduri UE pentru investiții, adică de 20 de ori mai mult decât anul trecut CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Pe ce își propune Ministerul Energiei să cheltuiască peste 14 miliarde de lei în 2026, din fonduri UE pentru investiții, adică de 20 de ori mai mult decât anul trecut

Anterior, Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a spus că scădere reală a prețului final la pompă poate să vină doar din două surse care au legătură directă cu segmentul de fiscalitate a prețului combustibililor.

Bogdan Ivan a precizat că normal este ca și statul să sprijine oamenii în această perioadă de criză.

”Nu e normal ca în momentul în care oamenii sunt cei care iau o parte din presiunea acestei crize internaționale și suportă această criză, vin companiile, după decizia din această săptămână, care suportă și ele, în parte, această criză, e normal ca și statul să fie cel care vine să sprijine în momentul de față oamenii și să suporte și el o parte din această presiune, din banii suplimentari pe care i-a încasat în această perioadă. Imediat după ce va exista o decizie, care sper să fie luată cât mai repede, în contextul în care mâine se împlinesc patru săptămâni de la data la care am propus pentru prima dată un set de 5 măsuri în cadrul coaliției de guvernare și e nevoie ca aceste decizii să fie luate de îndată, cel târziu săptămâna viitoare”, a mai spus Bogdan Ivan. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că se va lua un nou set de măsuri, ”până la finalul zilei de luni” pentru reducerea prețurilor la carburanți, cel mai probabil fiind vorba despre reducerea accizei.

FOTO Sfaturi pentru români înainte de Paște: Evitați achiziția de pe rețelele sociale! CITEȘTE ȘI FOTO Sfaturi pentru români înainte de Paște: Evitați achiziția de pe rețelele sociale!

Premierul Ilie Bolojan a declarat recent că Guvernul urmează să decidă ”foarte probabil”, scăderea accizelor la carburanți, pentru a opri creșterea prețurilor la benzină și motorină, deoarece o reducere a TVA poate atrage o procedură de infringement din partea Comisiei Europene.

Reducerea accizelor este o măsură intens cerută în industrie, în condițiile în care și alte state, precum Italia și Austria, au apelat la această măsură.

"O primă opțiune ar reprezenta-o reducerea accizei la carburanți. Recunoaștem că o astfel de decizie este dificil de implementat în condițiile în care bugetul a fost, cel mai probabil, construit pe parametrii fiscali actuali. Cu toate acestea, contextul o justifică", arăta recent și președintele Camerei Consultanților Fiscali, Dan Manolescu.

Bolojan a spus că măsurile trebuie luate astfel încât să nu ducă la crize de aprovizionare.

"Din punct de vedere al reducerii TVA, avem o componentă de infringement cu Uniunea Europeană. Dacă am aplica-o, ar însemna că ne creăm această problemă. Din punct de vedere al accizelor este cea mai facilă soluție și foarte probabil ne vom duce pe acest aspect″, a menționat premierul.

Tot recent, Guvernul a plafonat adaosul comercial în segmentul rafinare și vânzare angro și cu amănuntul, exceptând exporturile și livrările intra-comunitare, la cel mult nivelul valorii medii practicate în anul 2025.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite