“Am respins, în forma în care mi-au fost prezentate, bugetele de venituri și cheltuieli pentru CFR Călători și CFR SA. Mi s-a cerut să aprob un buget care oficializa pierderi mai mari și datorii mai mari. Am refuzat. Am cerut refacerea bugetului pe baza unui plan real, măsurabil și verificabil de reducere a cheltuielilor, astfel încât 2026 să însemne mai puține pierderi, nu mai multe. În bugetul propus, CFR Călători a trecut la “alte venituri” încă 785 de milioane de lei, bani imaginari, bani pe care compania estimează că i-ar mai primi de la stat ca subvenție pentru serviciul public de transport feroviar, adică pentru operarea trenurilor de călători. Doar că această sumă nu este aprobată în bugetul statului. Practic, au fost trecuți în buget bani inexistenți, iar astfel, pe hârtie, pierderea companiei era transformată în profit”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Calculul a fost făcut folosind tariful maxim legal, ca și cum legea obligă statul să plătească mereu plafonul maxim, ceea ce nu este adevărat. “Am respins categoric acest buget”, a precizat demnitarul.
“Pentru mine, asta nu înseamnă management. Înseamnă cosmetizarea pierderilor și mutarea notei de plată tot către contribuabili”, a adăugat el.
Radu Miruță a cerut eliminarea sumelor care nu au acoperire bugetară legală, fundamentarea bugetului doar pe venituri reale și aprobate și un plan concret de eficientizare și reducere a pierderilor.
“La CFR SA (compania care administrează infrastructura feroviară) bugetul propus pentru 2026 prevedea creșterea pierderilor cu 32,9% (aproximativ 700 de milioane de lei). Dacă citiți această postare din tren, sper să aveți parte de curățenie, de condiții decente și de respectul pe care orice călător îl merită. Spun asta pentru că, an de an, miliarde de lei din banii publici merg către sistemul feroviar românesc. Problema este că, de prea multe ori, acești bani par să intre într-o sită: torni constant, dar rezultatele se văd prea puțin”, a adăugat Miruță.















